Dezvoltare personală
Pagina 313

Ştiai că berea are proprietăţi terapeutice? Iată care sunt acestea!
Cu alcool sau fără, brună sau blondă, consumată cu moderaţie, berea nu este doar un aliat pentru silueta perfectă, ci şi pentru sănătate.
Dezvoltare personală
Gustări sub 100 de calorii
Auzim din ce în ce mai des recomandarea nutriţioniştilor de a consuma câte două gustări pe zi între mese. Dar pentru ca aceste mici răsfăţuri să nu-ţi afecteze silueta, alege-le pe cele sănătoase şi cu foarte puţine calorii.
Dezvoltare personală
Cauze care afectează digestia
În cazul unui metabolism leneş sau a problemelor digestive precum arsuri gastrice, constipaţie sau dureri stomacale, cele mai comune cauze se referă la lucruri la care poate că nici nu te-ai fi gândit. Află despre ce este vorba.
Dezvoltare personală
Alimente comune care cauzează alergii
Te-ai întrebat vreodată de ce ai te-ai ales cu erupţii cutanate roşii după ce ai mâncat un fruct sau o legumă sau de ce suferi de o durere de stomac în fiecare zi? De multe ori, produsele alimentare pe care le consumăm regulat ar putea fi de vină pentru aceste neplăceri. Iată o listă cu alimentele care îţi pot face rău.
Dezvoltare personală
Ce trebuie să mănânci ca să nu faci pietre la fiere
Apariţia calculilor biliari ne poate face viaţa imposibilă. În afara durerilor şi a senzaţiilor de disconfort abdominal, pietrele formate la vezica biliară pot bloca eliberarea secreţiei biliare, ducând, astfel, la apariţia unor afecţiuni mult mai grave.
Dezvoltare personală
Dieta cu pepene face minuni! Slăbeşti rapid şi sănătos
Sursă naturală de vitamine şi minerale, pepenele roşu este fructul ideal pe caniculă pentru că este foarte bogat în apă. De asemenea, consumul de pepene roşu ne ajută să ne menţinem sau să ne redobândim silueta.
Dezvoltare personală
Cum slăbeşti cu mătase de porumb
Mătasea de porumb conţine potasiu, calciu, dioxid de siliciu, saponine, ulei volatil, alantoină, ceară, vitaminele C, E, K. Toate acestea o fac să fie recomandată în curele de detoxificare, în tratamentul bolilor de ficat, dar şi pentru a pierde kilogramele în plus.
Dezvoltare personală
De ce e bine să adaugi puţină scorţişoară în cafeaua pe care o bei
Dacă vrei să-ţi transformi cafeaua pe care o bei zilnic într-o superbăutură pentru organism, adaugă-i de fiecare dată puţină scorţişoară.
Dezvoltare personală
Melodii pe care poţi învăţa
Tot mai mult a pătruns şi în sânul societăţii româneşti ideea învăţatului prin joacă, învăţatului pe tabletă şi învăţatului pe diverse melodii. Memorarea unor lucruri prin asociere cu imagini sau sunete nu este o practică nouă, aceasta a fost folosită de sute de ani.
Dezvoltare personală
Produsele organice - bune sau rele?
Consumul de alimente organice este în vogă atât în Europa, cât şi în Statele Unite, datorită unor ample campanii de conştientizare a publicului asupra pericolelor pe care le prezintă produsele chimice, pesticidele şi alţi aditivi găsiţi în alimentele cultivate convenţional.
Dezvoltare personală
Cât de multe fructe şi legume consumă românii
Datele unui studiu recent arată că românii nu sunt consumatori de fructe şi legume. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, un adult trebuie să mănânce 400 de grame de fructe şi legume în fiecare zi, împărţite în cinci porţii.
Dezvoltare personală
Fructele care luptă împotriva cancerului de colon
Cercetătorii americani au descoperit că fructele care combat în mod eficient pietrele la rinichi, luptă şi împotriva cancerului de colon, potrivit unui studiu efectuat recent.
Dezvoltare personală
8 lucruri ciudate care se întâmplă când trimiţi un mesaj scris
Cei mai mulţi dintre noi nu pot ignora semnalul care anunţă primirea unui mesaj pe telefon, tabletă sau laptop. Fiecare aşteaptă cu inima la gură să vadă cine îi scrie: poate fi un semn de la colegul de muncă, un mesaj de la iubit sau răspunsul mult aşteptat de la interviul de ieri.
Dezvoltare personală
Băuturi care îţi îmbunătăţesc starea de spirit
Te simţi tristă, nu te poţi concentra sau eşti pur şi simplu morocănoasă? Există câteva băuturi care te pot scoate din această stare. Iată ce să savurezi în astfel de zile!
Dezvoltare personală
Cele mai bune alimente pentru vârsta ta
Pentru o sănătate de fier, este recomandat să incluzi în dieta ta diverse alimente în funcţie de vârsta pe care o ai.
Dezvoltare personală
3 lucruri pe care le-ai făcut greşit până acum
Fiecare persoană are tabieturile ei, însă multe dintre lucrurile pe care obişnuim să le facem zi de zi sunt greşite. Vrei să ştii care dintre obiceiurile tale îţi pot dăuna? Iată!
Dezvoltare personală
7 lucruri pe care să nu le mai împarţi cu alţii
De mici suntem învăţaţi să împărţim cu ceilalţi dulciurile şi jucăriile, însă unele lucruri pur şi simplu nu trebuie să le mai folosească nimeni în afară de tine. Iată care sunt ele!
Dezvoltare personală
5 motive să consumi câte un avocado zilnic
Poate că nu este atât de gustos precum alte fructe, dar are multe efecte pozitive asupra corpului. Descoperă cinci motive pentru care să consumi zilnic câte un avocado.
Dezvoltare personală
Antiinflamatoarele afectează fertilitatea
Un studiu privind modul în care unele medicamente pentru calmarea durerii afectează fertilitatea a avut loc în Austin, Texas. Rezultatele cercetării au fost destul de surprinzătoare.
Dezvoltare personală
Consumă zilnic la desert câte 3 curmale. Efectele lor sunt uimitoare!
Dacă nu obişnuieşti să consumi curmale, află că aceste fructe mici şi aromate ajută organismul în mai multe feluri la care nu te-ai fi gândit.
Dezvoltare personală
Orele la care trebuie să mâncăm
Dacă vrei să fii întotdeauna în formă şi să îţi menţii silueta, trebuie să mănânci sănătos şi echilibrat, dar mai ales să respecţi un orar alimentar, mai precis să-ţi stabileşti un program fix pentru a lua masa. Iată, aşadar, orele la care e indicat să mâncăm pentru a ne menţine în formă!
Dezvoltare personală
Cât de sănătoasă este poziţia în care dormi
Somnul reprezintă modalitatea prin care organismul se odihneşte şi se reface după o zi de muncă. Dar, înainte de a închide ochii, asigură-te că dormi într-o poziţie corectă, astfel încât să eviţi problemele de sănătate sau epuizarea.
Dezvoltare personală
Mănânci noaptea? Iată cum îţi afectează organismul!
Fie că iei o masă completă sau o gustare mică, mâncatul târziu noaptea are efecte secundare serioase asupra sănătăţii tale. În afară de perturbarea ritmurilor naturale ale organismului şi a calităţii somnului, mesele târzii îţi afectează şi diferite organe.
Dezvoltare personală
Sfaturi pentru îmbunătăţirea digestiei
Buna funcţionare a sistemului digestiv este esenţială pentru sănătatea întregului organism. Mulţi dintre noi ne confruntăm cu diverse probleme gastrointestinale care, lăsate netratate, pot duce la cancer de colon.
Dezvoltare personală
Ce se-ntâmplă în corpul tău dacă mănânci 5 prune zilnic
Dacă nu obişnuite să consumi prune, află că aceste fructe sunt extrem de sănătoase şi au beneficii majore asupra corpului. Iată 6 motive care te vor face să vrei să consumi zilnic câte cinci prune.
Dezvoltare personală
5 alimente nesănătoase care-s mai bune decât credeai
Alimente mult blamate pentru că n-ar face tocmai bine sănătăţii au de fapt beneficiile lor, în lumina studiilor de ultimă oră. Dacă le consumi în cantităţi moderate, poţi beneficia de toate proprietăţile lor pozitive.
Dezvoltare personală
Ce efect major are sucul de portocale asupra sănătăţii
Consumul zilnic de suc de portocale "făctu în casă" are un efect benefic major asupra sănătăţii, potrivit specialiştilor britanici.
Dezvoltare personală
Află câteva lucruri mai puţin ştiute despre pizza!
Pizza este şi va rămâne, probabil, unul dintre cele mai populare feluri de mâncare din lume, iar, conform specialiştilor, acest preparat se află şi în topul preferinţelor românilor.
Dezvoltare personală
Alimente de care trebuie să te fereşti când ţii o cură de slăbire
Când alegi alimentele dietetice pe care vrei să le incluzi în regimul tău de slăbit, trebuie să ţii cont că o mare parte dintre acestea pot avea un efect contrar celor specificate pe ambalaj.
Dezvoltare personală
Cum să-ţi menţii tonusul în funcţie de ceasul biologic al organelor interne
Te-ai întrebat vreodată de ce energia corpului şi starea de spirit pot fluctua atât de des într-o zi? În timp ce hormonii şi dieta joacă un rol important, ritmul cotidian este exemplificat printr-o hartă care explică cum organele corpului şi meridianele energetice sunt legate între ele.
Dezvoltare personală