Produsele organice - bune sau rele?

Produsele organice - bune sau rele?

Ultima actualizare:
1 65112 original jpg jpeg

Consumul de alimente organice este în vogă atât în Europa, cât şi în Statele Unite, datorită unor ample campanii de conştientizare a publicului asupra pericolelor pe care le prezintă produsele chimice, pesticidele şi alţi aditivi găsiţi în alimentele cultivate convenţional.

De obicei cei care optează pentru alimente organice fac acest lucru gândindu-se la sănătatea personală şi la siguranţa mediului. Dar,din păcate,lipsa substanţelor chimice din ingredientelefolosite pentru tratarea alimentelor ecologice nu prezintă o garanţie că acestea sunt sigure pentru mediu şi consumatori. În realitate,unii aditivi alimentari prezenţi în produsele organice ar putea cauza grave probleme de sănătate.

Emulgatorii pot dăuna sănătăţii intenstinului

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea de Stat din Georgia a constatat că un anumit tip de aditivi-"emulgatori"-modifică echilibrul şi compoziţia bacteriilor intestinale şi produce,de asemenea,un efect inflamator în intestine. Mai mult,emulgatorii pot fi cauza creşterii în greutate.

Aceste efecte pot duce la creşterea riscului de diabet zaharat de tip-2,la dezvoltarea de boli de inimă şi chiar la accident vascular cerebral. În timp ce sindromul metabolic a fost mult timp legat de supraalimentare,acest studiu sugerează că aditivii alimentari comuni-chiar şi cei prezenţi în unele alimente ecologice-pot juca un rol important în distrugerea sănătăţii.

Ce rol are prezenţa emulgatorilor în produsele alimentare ecologice

Mulţi oameni sunt surprinşi să afle că există emulgatori în produsele alimentare ecologice. Cu toate acestea, multe alimente organice sunt prelucrate şi conţin emulsifianţi aprobaţi care sunt folosiţi pentru a schimba textura unui aliment,pentru a-l face mai gros şi mai cremos. Între alimentele organice care pot conţine emulsifianţi se numără îngheţata,laptele de migdale,sosurile cremoase.

Deşi există mulţi aditivi alimentari permişi în alimentele organice,un emulgator în special-caragenan-este extrem de nociv. El poate avea efecte inflamatorii asupra sistemului digestiv. Cercetările au arătat că acest emulgator- caragenan-poate face ravagii asupra sănătăţii intestinului,ar putea provoca reacţii autoimune similare colitei,precum şi alte complicaţii de sănătate. În ciuda acestor pericole,utilizarea acestui aditiv este permisă în produsele eco deoarece este considerat un derivat natural.

Înainte de a-ţi achiziţiona următoarea cutie de lapte de migdale sau îngheţată,ai grijă ca pe eticheta acestora să nu apară şi emulsificatorii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
man woman looking camera indoors jpg
Ochi   shutterstock (1) jpeg
fresh raw beef steak dark surface jpg
young woman belly with hand it jpg
numerology concept with note top view jpg
usa dormitor istock jpg
attractive body positive woman is doing aerobic exercise modern loft she is wearing sport leggings bra sneakers woman has blond curly hair jpg
discontent blonde female holds sweet doughnut looks with temptation wants eat keeps diet dressed casual t shirt isolated pink wall people junk food concept jpg
image
image