Salată de pui şi legume

Salată de pui şi legume

Ultima actualizare:
salata carne gratar jpeg

E sezonul grătarului! Aşa că poţi „arunca“ pe grătar fie o bucată de carne, fie nişte legume. Aşa vei obţine o salată gustoasă şi uşoară. Iar dacă îi mai adaugi şi un sos preparat de tine vei obţine rezultatul la care te-ai aşteptat.

Ingrediente

Pentru pui

500 g piept de pui, dezosat şi tăiat fâşii ulei de măsline jumătate lămâie jumătate linguriţă pudră de usturoi jumătate linguriţă sare piper

Pentru sos

2 linguri ulei

jumătate cană ceapă tocată

1 căţel usturoi, pisat

un sfert cană bulion

un sfert cană miere

un sfert cană sos hoisin

2 linguri oţet de mere

2 linguri muştar

1 lingură sos Worchestershire

2 linguriţe pudră chilli

1 linguriţă chimion pisat

jumătate linguriţă boia afumată

Pentru legume

12 tulpini sparanghel, curăţat şi tăiat

1 cocean de porumb, curăţat şi spălat

1 lingură unt topit

1 lingură zeamă de lămâie

Pentru salată

3 căni de salată verde amestecată cu spanac sau alte verdeţuri, tăiate

o jumătate cană ardei gras roşu tocat

dressing din brânză cu mucegai

Mod de preparare

Pentru a marina puiul, pune carnea într-o pungă pe care o poţi închide ermetic. Toarnă suficient ulei pentru a acoperi carnea, zeama de la jumătate de lămâie şi condimentele. Închide punga şi agită pentru a acoperi toate bucăţile de carne. Lasă la frigider câteva ore.

Pentru sos, încinge uleiul într-o tigaie mică la foc mediu. Pune ceapa şi usturoiul şi lasă 4-5 minute pe foc. Pune restul de ingrediente pentru sos şi amestecă bine. Dă focul mai încet şi lasă să 20 de minute sau până s-a mai îngroşat compoziţia. Dă la o parte de pe foc şi lasă să se răcească. Adaugă2-3 linguri din dressingul de brânză cu mucegai. Gustă şi portiveşte gustul după preferinţele tale. Dă-l deoparte de pe foc.

Încinge grătarul. Scoate carnea din pungă. Unge legumele cu amestecul de unt şi lămâie. Pune carnea şi legumele direct pe grătar. Lasă-le să se facă, pe fiecare parte, până se pătrund. Sparanghelul va fi primul care se coace. Când puiul s-a pătruns, unge-l cu sos pe deasupra, pe ambele părţi. Permite-i sosului să se coacă pe carne timp de câteva minute, pe ambele părţi. Apoi, îl laşi pe o farfurie.

Când boabele au început să se rumenească, dă la o parte porumbul de pe grătar.

Pentru a asambla salata, scoate boabele de porumb de pe cocean, taie sparanghelul, şi eventual şi puiul, în bucăţi mai mici. Aşază şi verdeaţa, ardeiul într-o farfurie largă. Adaugă ingredientele de pe grătar, aranjând puiul deasupra. Toarnă dressingul de brânză cu mucegai pe deasupra sau îl poţi servi alături.

sursa: soupaddict.com



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tagliatele cu creveti si pui jpg
inghetata de zmeura jpg
pizza napoletana jpg
risotto italian cu galbiori jpg
friganele cu piersici coapte jpg
focaccia cu rozmarin, masline si rosii uscate jpg
chiftele italiene jpg
carmen bruma reteta desert jpg
image
image