Budincă de ciocolată cu îngheţată

Budincă de ciocolată cu îngheţată

Ultima actualizare:
budinca de ciocolata cu inghetata jpeg

Pentru această reţetă de budincă de ciocolată cu îngheţată, ai nevoie, în primul rând de o tavă de 22x30 cm. Apoi, ai grijă la ingrediente şi respectă proporţiile şi cantităţile indicate şi cumpără orice îngheţată este pe placul tău. Dacă faci întocmai, vei obţine unul dintre cele mai gustoase deserturi.

Budincă de ciocolată cu îngheţată - Ingrediente

3/4 cană cacao 1/2 cană făină 1/4 linguriţă sare 5 ouă 1 3/4 cană zahăr 1 linguriţă esenţă de vanilie 240 g unt, topit îngheţată, pentru servit

Budincă de ciocolată cu îngheţată - Mod de preparare

Încingi cuptorul. Ungi cu puţină grăsime o tavă de copt. Într-un vas mic, amesteci cacaua, făina şi sarea.

Într-un vas mare, cu un mixer, baţi ouăle şi zahărul la viteză medie timp de 5-7 minute până când se îngroaşă şi capătă o uşoară culoare gălbuie. Nu scurta timpul acestui pas, pentru că este esenţial pentru textura desertului.

Adaugă vanilia şi amestecul de făină cu cacao şi mixează la viteză mică până se amestecă bine. Apoi, încorporează cu grijă, untul topit şi amestecă.

Toarnă aluatul în mod egal în tava pregătită şi dă la cuptor, aşezând-o în altă tavă mai mare. În tava de bază, toarnă apă foarte fierbinte, până la jumătatea peretului tăvii cu prăjitura.

Lasă la cuptor, la foc mic-mediu, 60 de minute. Se va forma un strat de crustă deasupra iar interiorul va arăta nefăcut. Scoate din cuptor şi, cu grijă, scoate tava cu prăjitura din cealaltă tavă. Lasă să se răcească 10-20 de minute înainte de a o servi caldă cu îngheţată.

sursa: http://www.melskitchencafe.com/



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
dulceata de ardei iute jpg
anghinare la borcan jpg
image png
varza la borcan jpg
sos chutney jpg
cheesecake jpg
peste pane jpg
artisan food market jpeg
image
image