Cum recunoşti un ou stricat: cele mai bune metode de testare a prospeţimii înainte de a vopsi ouăle de Paşte

Cum recunoşti un ou stricat: cele mai bune metode de testare a prospeţimii înainte de a vopsi ouăle de Paşte

Ultima actualizare:
1 oua jpg jpeg

Cum recunoşti un ou stricat. Tradiţia pascală a vopsirii ouălor prespune cumpărarea unei cantităţi mai mari de ouă, pe care nu o vom consuma atât de repede. De aceea, este necesar să ne asigurăm că alegem de la bun început ouă cât mai proaspete, înainte de a le colora.

Cum recunoşti un ou stricat. Testul din magazin Exisă şi o variantă prin care puteţi controla ouăle chiar în timp ce vă aflaţi în magazin, şi anume să agitaţi câteva pentru a vă asigura că aţi ales o duzină sau un carton cu ouă bune. Oul se ţine între degetul mare şi arătător, apoi se agită. Veţi şti că oul este proaspăt dacă în interior conţinutul nu se mişcă dintr-o parte în alta. Dacă simţiţi acest lucru, atunci în ou a pătruns aer şi acesta s-a învechit.

Acest test poate oferi însă o informaţie eronată dacă şi alte persoane au scuturat ouăle înaintea noastră, pentru că există posibilitatea ca gălbenuşul să se fi desprins chiar dacă este proaspăt.

continuarea pe adevarul.ro

continuarea pe adevarul.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
panna cotta vegană cu mango jpg
Fasole batuta  Sursa foto shutterstock 2204107937 jpg
chec cu dovlea si fulgi de ciocolata jpg
salata de dovleac cu naut jpg
somon la cuptor cu legume si cascaval jpg
gutui coapte cu frisca si fistic jpg
salata desert jpg
1 carne de vita la gratar png png
image
image