Sarmale de post cu ciuperci, o reţetă tradiţională delicioasă din Maramureş

Sarmale de post cu ciuperci, o reţetă tradiţională delicioasă din Maramureş

Ultima actualizare:
sarmale vegetale jpeg

Pentru că suntem în post, unele preparate precum sarmalele sunt pur şi simplu tăiate din meniu. Un bucătar din Maramureş ne dezvăluie o reţetă după care bunica lui, orginară din Maramureşul istoric, pregătea samalele de post cu două feluri de ciperci şi păsat.

Nu suntem obligaţi să renunţăm la unele preparate, chiar dacă suntem în post, ci e suficient să le adaptăm, să înlocuim carnea cu ciuperci, spre exemplu. Astfel, bucătarul Florin Micle ne dezvăluie o reţetă tradiţională de sarmale cu păsat şi două feluri de ciuperci din Maramureşul istoric.

”Reţeta e păstrată de la bunica mea, care era din Crăciuneşti. Sarmalele gătite astfel sunt foarte gustoase şi au un secret aparte”, mărturiseşte bucătarul. Acesta arată că, spre deosebire de modul în care le găteşte mai toată lumea, el pune ardei roşu tocat mărunt, însă ceea ce le face gustul cu totul deosebit sunt hribii de pădure în combinaţie cu ghebele, dar şi faptul că orezul este călit în ulei alături de păsat şi restul compoziţiei.

continuarea pe adevarul.ro

continuarea pe adevarul.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tort cu pepene galben jpg
supa toscana de rosii jpg
burta de vita in stil italian jpg
rosii coapte in ulei de masline jpg
salata de pepene verde si afine jpg
tocanita braziliana de peste jpg
saratele cu branza jpg
paste cu sos rosu
image
image