Piept de pui cu sos de ciuperci şi salvie

Piept de pui cu sos de ciuperci şi salvie

Ultima actualizare:
piept pui ciuperci salvie jpeg

Ne-am convins în timp, că atunci când vine vorba de carne şi de ceva rapid, mai toată lumea se gândeşte la pui. Cum îl preparăm însă? Iată una dintre variante

Ingrediente

3 linguri unt 1/2 cană ceapă tocată 300 g ciuperci tăiate felii subţiri 1 linguriţă pătrunjel proaspăt 1 cană vermut sau vin sec 2/3 cană smântână 3 linguri salvie tocată 1 lingură ulei de măsline 1 1/4 to 1 1/2 piept de pui fără pieliţe, dezosat, tăiate în bucăţi potrivite sare piper

Mod de preparare

Topeşti untul într-o tigaie la flacără medie. Pui ceapa şi sotezi 1 minut. Adaugi ciupercile şi pătrunjelul şi sotezi alte 5-10 minute. Presari puţină sare pe deasupra.

Torni vermutul sau vinul şi încorporezi după puţin timp şi smântâna. Laşi să bolborosească până sosul devine dens (cam 10 minute).

Cât timp sosul este pe foc, încingi ulei într-o altă ttigaie la foc iute. Presari sare şi piper pe ambele părţi ale bucăţilor de carne. Le pui în tigaie şi le laşi câte 3 minute pe fiecare parte, până se pătrunde carnea.

Pui salvia în sos, asezonezi cu sare şi piper, iar sosul îl torni peste carne.

sursa: simplyrecipes.com



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
salata de dovleac cu naut jpg
somon la cuptor cu legume si cascaval jpg
gutui coapte cu frisca si fistic jpg
salata desert jpg
1 carne de vita la gratar png png
salata de zuchini jpg
pui cu masline jpg
Viorica de la Clejani jpg
image
image