Chifteluţe de orez brun cu turmeric

Chifteluţe de orez brun cu turmeric

Ultima actualizare:
Chiftelute de orez brun cu turmeric jpeg

În cazul în care cineva din familia ta are o alergie sau suferă de intoleranţă la lactate, atunci această reţetă de chifteluţe este perfectă! După ce vei vedea lista de ingrediente, te vei convinge de cât de uşoare sunt chifteluţele de orez cu turmeric. Sunt o gustare săţioasă şi sănătoasă.

Ingrediente

200 g orez brun 70 g fulgi de cocos 2 linguriţe ulei de cocos (sau orice alt ulei ai la îndemână) 3 cepe verzi, tăiate fin ½ linguriţă turmeric pudră ½ linguriţă fulgi uscaţi de ardei iute 90 g unt de arahide 1, 5 linguri sos de soia 1/3 legătură frunze de coriandru sau pătrunjel, tocate

Mod de preparare

Fierbi orezul într-o oală mare cu apă clocotită 25 de minute sau până când se înmoaie boabele. Scurgi apa şi îl laşi deoparte, să se mai răcească.

Între timp, pui fulgii de cocos într-o tigaie, la foc mediu. Îi rumeneşti uşor, amestecând, 2-3 minute, până când capătă o culoare arămie. Îi pui într-un bol şi îi laşi să se răcească. Ştergi tigaia cu un prosop de hârtie curat.

Încingi uleiul în tigaie, la foc potrivit. Adaugi ceapa, turmericul şi fulgii de ardei iute. Le căleşti, amestecând, 1 minut. Adaugi untul de arahide şi sosul de soia şi amesteci ca să se combine aromele. Iei de pe foc şi laşi să se răcească uşor.

Amesteci într-un robot de bucătărie compoziţia de unt de arahide, coriandrul, jumătate din cantitatea de orez fiert şi un sfert din fulgii de cocos prăjiţi, până la omogenizare. Muţi totul într-un bol şi încorporezi restul de orez fier. Condimentezi cu sare şi piper, după gust.

Iei câte o lingură cu vârf din această compoziţie şi formezi chifteluţe. Le tăvăleşti prin restul de fulgi de cocos prăjiţi, ca să se acopere uniform. Le păstrezi la frigider cel mult 3 zile.

Sursa + foto: www.taste.com.au

www.taste.com.au



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
choux cu vanilie si struguri jpg
conopida pane cu sos de iaurt jpg
fileuri de cod cu salata de varza jpg
tarta cu varza rosie jpg
briose cu feta si spanac jpg
sandvis cu salata de oua si maioneza jpg
refolosire coji de măr și seminte dovleac jpg
placinta cu gutui jpg
image
image