Rețete - ultimele știri - click.ro - pagina 260

Rețete

Pagina 260
1 74180 original jpg jpeg
Drob de miel
O reţetă delicioasă de drob de miel este propunerea noastră de azi, pentru că vre, să fiţi pregătiţi cu reţete felurite pentru masa de Înviere.
Rețete
tort budinca vanilie jpeg
Tort cu budincă de vanilie şi cacao
Tocmai potrivit pentru Sfintele Sărbători ale paştelui, acest tort cu budincă de vanilie şi cacao este acel ceva care îţi va îmbogăţi masa şi despre care musafirii şi familia vor vorbi mult timp de acum încolo.
Rețete
coaste miel jpeg
Coaste de miel cu măsline
Unii ar zice că nu se poate masă de paşte fără carne de miel. Eu una nu mă încadrez în această categorie dar asta este altă discuţie. Însă pentru cei care vor să se bucure de o masă tradişională şi specială avem o reţetă de coaste de miel cu măsline.
Rețete
paine manastireasca jpeg
Reţeta zilei de luni. Pâine mănăstirească
Săptămâna Mare este o perioadă de o maximă încărcătură spirituală. Este o perioadă în care ar trebui să ne analizăm gândurile şi faptele şi să ne armonizăm fiinţa umană, trupeşte şi sufleteşte. Este o perioadă de post şi de pocăinţă.
Rețete
1 62139 original jpg jpeg
Tocană picantă cu carne de vită
Poate fi picantă sau nu! Noi vă oferim varianta picantă pentru cei care apreciază gustul pişcător, dar dacă nu îţi place aşa poţi elimina ingrediente care o fac picantă.
Rețete
ceafa porc cartofi cuptor jpeg
Ceafă de porc cu cartofi la cuptor
O mâncare pe gustul oricărui carnivor este această reţetă simplă de ceafă de porc cu cartofi la cuptor. Aşa că pregătiţi-vă furculiţele şi cuţitele şi...la atac!
Rețete
drob miel jpeg
Drob de miel
O reţetă delicioasă de drob de miel este propunerea noastră de azi, pentru că vre, să fiţi pregătiţi cu reţete felurite pentru masa de Înviere.
Rețete
briose ciocolata jpeg
Brioşe cu ciocolată
Simple şi gustoase, aceste brioşe cu ciocolată pot fi desertul potrivit de la masa de Florii din această duminică. Le poţi pregăti chiar de azi.
Rețete
prajitura mac jpeg
Prăjitură în trei culori cu mac
Iată un desert mai special, potrivit pentru o întâlnire la cafea. Îl poţi prepara cu fructele tale preferate. Blatul de mac se potriveşte foarte bine cu fructe uşor acrişoare. Să ai poftă la cea mai bună prăjitură în trei culori cu mac.
Rețete
1 62121 original jpg jpeg
Bastonaşte de susan cu salată de sfeclă
Se aseamănă mult cu pacheţelele de primăvară. Bastonaşele de susan cu salată de sfeclă arată minunat pe platoul cu aperitiv.
Rețete
clatite de post cu bere jpeg
Clătite de post cu bere
Clătitele de post cu bere sunt excelente oricând, cu orice fel de umplutură. Aşadar, iată o reţetă pe care trebuie să o încerci.
Rețete
pulpe ied cuptor jpeg
Pulpe de ied la cuptor
Avem pentru voi, pentru meniul de paşte reţete care mai de care mai gustoase şi mai atrăgătoare. Pentru cine consideră că mielul sau iedul este parte importantă a meniului de paşte vă propunem această reţetă de pulpe de ied la cuptor.
Rețete
Crochete de peste jpeg
Crochete de peşte cu sos de usturoi
Dacă vrei un preparat uşor, atunci trebuie să pregăteşti aceste crochete de peşte cu sos de usturoi.
Rețete
ouă umplute picante jpeg
Ouă umplute picante
De pe masa de sărbătoare nu pot lipsi ouăle, iar cele umplute picante sunt un adevărat deliciu.
Rețete
1 62103 original jpg jpeg
Porc dulce-acrişor cu orez
Ai nevoie de: 1 lingură amidon de porumb / 2 linguri sos de soia / 500 g carne de porc, tăiată cubuleţe / 2 linguri ulei / 2 morcovi / 1 ceapă, tăiată julien/ 1 ardei gras, tăiat în bucăţi mai mari / 200 g ciuperci, tăiate feliuţe/ 1 linguriţă miere / 1 cană apă / 200 g ananas, tăiat bucăţi / 400 g orez.
Rețete
budinca de ciocolata amaruie jpeg
Budincă de ciocolată amăruie
Budinca este un desert răcoritor şi delicios, rapid şi bun pentru orice eveniment. Îţi prezentăm azi două reţete de bunică de ciocolată amăruie.
Rețete
Ciorbă de praz cu peste jpeg
Reţeta zilei de joi. Ciorbă de peşte ca la Mănăstirea Dervent
La Mănăstirea Dervent, înălţată pe un gorgan de lângă ostroavele Dunării, ziua binecuvântată a Intrării Domnului în Ierusalim e aşteptată întotdeauna cu bucate alese, între care cele din peşte se află la loc de cinste. Reţetele sunt ale locului, în m
Rețete
1 62092 original jpg jpeg
Pui cu cartofi şi prune
Aromat şi uşor de preparat, puiul cu cartofi şi prune este bun de să te lingi pe degete.
Rețete
spaghete carbonara jpeg
Paste carbonara
Simple, gata în numai jumătate de oră. iată un fel de mâncare cu care vei întâmpina toate dorinţele celor din familie: spaghete carbonara, reţetă venită tocmai din însorita Italie.
Rețete
supa de mazare jpeg
Reţeta zilei de miercuri. Supă de mazăre
În toate cele patru ţări ale Maramureşului, la fasole îi zice... mazăre. Iar în Apuseni, moţii fac, în zilele de post, bucate din mazăre de cucuruz. Adică, tot din fasole. Ştiind toate astea, mai că nu-ţi mai vine să-l iei peste picior pe personajul
Rețete
1 62075 original jpg jpeg
Cheesecake cu Fineti (P)
O crema fină, fină în care brânza şi crema Fineti se amestecă pentru a se aşeza apoi pe un pat crocant de biscuiti...în care, evident, punem şi puţină cremă Fineti. Vă garantăm că este foarte uşor de făcut şi se încadrează la genul de desert care nu apucă a doua zi în frigider.
Rețete
1 53438 original jpg jpeg
Plăcintă cu legume
De pe masa de Paşti nu trebuie să lipsească aperitivele. Pune lângă ouăle înroşirte şi plăcintă cu legume.
Rețete
napolitane glazurate ciocolata jpeg
Napolitane glazurate cu ciocolată
Vi s-a făcut poftă de o gustare dulce? Nimic mai simplu. Profită de timpul pe care îl ai la dispoziţie şi prepară cele mai bune napolitane glazurate cu ciocolată.
Rețete
1 62065 original jpg jpeg
2 reţete simple de garnituri pe bază de gorgonzona şi camembert
Mai jos avem două reţete simple şi delicioase de garnituri utilizând brânzeturi de specialitate. Dacă ţi-a rămas puţină gorgonzola sau camembert, nu o lăsa să se strice.
Rețete
??????????????? jpeg
Reţeta zilei de marţi. Salată de primăvară, cu păpădie, arpagic şi tarhon
Salată de primăvară cu lăptuci! Iată o reţeta aparent simplă, cunoscută de toată lumea. Ce-am mai putea inova? Şi totuşi, există soluţii...
Rețete
1 62060 original jpg jpeg
Chec cu broccoli
Dacă vrei să-ţi suprinzi invitaţii cu un aperitiv savuros, prepară un chec de broccoli.
Rețete
1 62057 original jpg jpeg
Gogoşi bavareze
Ai nevoie de 250 ml lapte, 30 g drojdie, 70 g zahăr pudră, 500 g făină, 1 praf de sare, coaja rasă de la 1 lămâie, 3 gălbenuşuri, 1 lingură rom, 80 g unt, ulei pentru prăjit, 200 ml frişcă, 300 g gem sau dulceaţă, frunze de mentă (pentru decor), fulgi de cocos (pentru decor)
Rețete
rulouri cu somon (2) jpeg
Rulouri cu somon
Nu ai nevoie decât de o foaie de foi de plăcintă, verdeaţă şi câteva felii de somon afumat pentru a obţine rulouri cu somon.
Rețete
babic jpeg
Reţeta zilei de luni. Babic sârbesc de Buzău
Dintre toate cărnurile tocate şi vârâte în maţ, două sunt specifice Buzăului şi de neîntâlnit altundeva: cârnaţii de Pleşcoi şi babicul sârbesc de Buzău.
Rețete
1 62038 original jpg jpeg
Ciorbă de miel cu tarhon
Nu oricine ştie să facă o ciorbă bună de miel. Şi nu oricine se bucură de gustul ei. Dar dacă urmezi paşii recomandaţi de noi, vei obţine cea mai bună ciorbă de miel cu tarhon şi toată lumea se va bucura de un gust inconfundabil.
Rețete