Cardi B și-ar fi dorit să poată ronțăi biscuiți și să fumeze, împreună cu sora reginei Elisabeta a II-a

Ultima actualizare:

Membrii Casei Regale a Marii Britanii au avut parte de o expunere și de o promovare nesperată, grație serialului „The Crown”, de pe Netflix, în ciuda faptului că aceștia nu sunt mari fani ai producției care expune cele mai importante episoade din istoria domniei reginei Elisabeta a II-a.

Cardi B a văzut doar două sezoane ale seriei

Joi, 24 noiembrie, Cardi B a scris pe Twitter că a văzut doar 13 episoade din seria difuzată de Netflix. Când o fană i-a cerut părerea despre relația dintre prințul Charles și Camilla, care este o poveste cheie în ultimul sezon, Cardi B a răspuns: „Nu am ajuns încă acolo... Sunt la episodul 13” .

Practic, vedeta din SUA a ajuns la sezonul secund, seria având deja 5 sezoane. Evident, actorii din distribuție sunt schimbați, în funcție de vârsta personajelor, în primele două sezoane, prințesa Margaret fiind interpretată de Vanessa Kirby. Mai apoi, același rol este interpretat de actrițele Helena Bonham Carter și Lesley Manville.

Astfel, Cardi B și-a anunțat fanii că a fost impresionată de sora reginei Elisabeta a II-a și a transmis: „Îmi place prințesa Margaret... Mă văd fumând țigări și mâncând biscuiți cu ea”. Dacă această revelație ar fi avut loc în urmă cu peste 20 de ani, probabil că lucrurile s-ar fi materializat, ținând cont de cât de excentrică și extravagantă era prințesa Margaret. Din păcate, sora reginei Elisabeta a II-a a decedat în februarie 2002.

Chiar dacă serialul a fost criticat pentru anumite episoade expuse, producătorii au explicat, în nenumărate rânduri, că seria este o ficțiune inspirată din fapte reale. Ultimul sezon, cel de-al 5-lea a fost cel mai criticat, întrucât a fost primul sezon lansat după decesul reginei Elisabeta a II-a. Primii care au criticat ultimul sezon au fost fostul premier britanic John Major și reprezentantul fostului prim ministru, Tony Blair.

În octombrie 2022, laureata premiului Oscar, Dame Judi Dench, a criticat serialul într-o scrisoare deschisă către „The Times”, considerând producția ca fiind una „crudă și nedreaptă față de personajele reale și dăunătoare instituției pe care o reprezintă”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan a semnat demisia... www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
Top Gun Maverick jpeg
banner gabriela cristea png
codruta jpg
Captură de ecran 2026 04 23 085058 png
Gabriela Cristea, Tavi Clonda, foto Instagram jpg
BeFunky collage   2026 04 22T224426 301 jpg
Mircea Solcanu, invitat în podcastul lui Cătălin Măruță foto YouTube
image
image