Care este dieta minune a Marei Bănică? Cum a slăbit 13 kilograme în doar două luni! „Mi-e foame de leșin”

Mara Bănică (47 de ani) este într-o formă de zile mari! A reușit să slăbească nu mai puțin de 13 kilograme, în numai două luni și arată exact ca înainte de nașterea fiicei sale, Donca Maria (în vârstă de 1 an și șapte luni).

Mara Bănică nu a apelat la un nutriționist pentru dieta minune, ci și-a făcut singură un regim alimentar adecvat cerințelor organismului ei.

Mara Bănică: „O săptămână carne, una lactate!”

Am avut o vară excepțională. Am slăbit 13 kg în două luni(...) Nu, normal, nici nu te operează la kilogramele pe care le aveam. Eu am mai avut o perioadă în care am slăbit mult, 18 kilograme atunci.

E un program pe care eu l-am inventat, pentru că a mers pe mine, un program în care mănânci, pentru că nicio dietă nu înseamnă înfometare. În momentul în care e înfometare, e foarte nasol.

Organismul nostru are memorie. Dacă eu nu-mi dau de mâncare și sunt momentele alea în care îmi e o foame de simt că leșin și bagi atunci, creierul zice să-și facă rezerve...Mănânc de câte ori simt nevoia...de câte ori vrei, orice cantitate vrei, noapte, zi, dar doar din anumite alimente”, a dezvăluit Mara Bănică, invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță, de la PRO TV.

„În prima săptămână elimini apa din corp”

Jurnalista susține că nu s-a înfometat deloc pe parcursul dietei, ci, din contră, are un program foarte echilibrat și consumă cam din toate alimentele. Nu face, însă, niciodată combinații care ar putea fi nocive pentru sănătate.

„Noi suntem arderi, noi asimilăm când nu se produc arderi în organism. Dacă amesteci carne cu lapte, niciodată nu ar trebui să faci asta, e doar un exemplu. Eu am slăbit așa, o săptămână lactate, o săptămână carne, dar sunt toate pe etape diversificate.

În primele 4 zile mănânci și salate, după continui cu lactatele, în a doua săptămână grătare, inclusiv porc, doar grătare repet și aceste salate. Roșii abia după primele 4 zile. În prima săptămână elimini practic apa din corp”, a mai dezvăluit Mara Bănică.

Mara Bănică a devenit mamă pentru a doua oară, la începutul anului trecut, mai precis în luna februarie, atunci când a adus-o pe lume pe micuța Donca Maria, rodul dragostei dintre ea și noul ei soț.

Soțul jurnalistei conduce o multinațională în Germania și este mai mereu plecat. Mara și logodnicul ei s-au cununat religios, pe 15 iunie 2021. Jurnalista mai are un băiat, Dima, în vârstă de 13 ani, dintr-o relație anterioară.

Mara Bănică a devenit cunoscută ca jurnalist, atunci când a fost corespondent de război pe fronturile din Kosovo, Afghanistan și Irak. Anul trecut, în august, Mara Bănică a participat la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, show de televiziune, difuzat de Pro TV și care supune celebritățile la provocări extreme și le pune față-n față cu cele mai mari fobii ale lor.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
netflix pixabay jpg
62504790 jpg
banner cristina cioran png
Noul serial „Ana, Mi-ai fost scrisă-n ADN” s-a lansat printr-o petrecere de Crăciun foto: Mihai Stetcu
netflix pixabay png
image png
banner Oana Ioniță
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net