Cine a fost primul soț al Narcisei Guță. A dezvirginat-o la 14 ani, după a început să o bată: „A fost foarte violent cu mine”. Cum l-a întâlnit pe Nicolae Guță

Narcisa și Nicolae Guță au fost unul dintre cele mai mediatizate cupluri din România. Și, deși ambii sunt cunoscuți de majoritatea românilor, puțini sunt cei care știu că, de fapt, cântărețul de manele nu a fost primul bărbat din viața Narcisei. L-a cunoscut când avea doar 14 ani și a fost primul bărbat cu care a întreținut relații intime.

Narcisa Guță și Narcisa
Narcisa Guță și Narcisa

Narcisa a dezvăluit în cadrul emisiunii „În oglindă” cu Mihai Ghiță că avea doar 14 ani în momentul în care l-a cunoscut pe primul său soț. Totodată, este și primul cu care a întreținut relații intime. Acesta avea 20 de ani, iar diferența de vârstă nu era deloc pe placul tatălui vitreg al vedetei. Mai mult, a fost nevoită să se căsătorească la vârsta de 15 ani.

Și dacă asta nu era de ajuns, a recunoscut că omul era foarte gelos și chiar violent. L-a iertat de fiecare dată, fiind obișnuită încă din familie ca bărbatul pe care îl iei prima oară în căsătorie să-și fie alături toată viața, iar despărțirile nu erau o obișnuință. Deși a greșit atunci, Narcisa a mărturisit că a avut și multe lecții de învățat mai târziu.

Narcisa: „E normal să ții de bărbatul tău”

„Eram în clasa a 8-a, aveam 14 ani. Am fost la o petrecere și acolo l-am cunoscut pe primul meu soț care, ce să zic...încet, încet am început să ne cunoaștem. Cu el m-am dezvirginat, la 14 ani și un pic. Nu a fost intenția mea, eu fiind copil, mergeam cu ghiozdanul. S-a întâmplat chestia asta și asta este. El avea 20 de ani atunci. Pe moment nu am realizat, după mi-a părut rău. Eu, în viața mea reală, m-am ferit de oameni, cu gândul că-mi fac rău, dar am ajuns să-mi fac eu rău. Eu trebuia să merg la școală, nu să fiu în anturaje. A trebuie să mă mărit imediat, la 15 ani. A fost ceva așa...rapid.

A fost cununie, nuntă. Tatăl meu vitreg nu a fost de acord, au fost scandaluri, l-au dat la Poliție. El a fost arestat, că eu eram minoră. L-am iertat că na, la noi la romi când ești cu cineva de domnișoară, e normal să ții de bărbatul tău. A fost foarte violent cu mine. Violența pe care am îndurat-o, pe parcurs, m-a întărit. De-asta sunt așa puternică”, a declarat Narcisa Guță, în cadrul emisiunii „În oglindă” cu Mihai Ghiță.

Cum l-a întâlnit pe Nicolae Guță 

Ulterior, după această întâmplare nefericită, l-a întâlnit pe cântărețul de manele. Vedeta a dezvăluit că nu se aștepta ca Nicolae Guță să o sune după ce i-a cerut numărul de telefon.

Eu când l-au luat pe Guță de bărbat și nu mă bătea, era bine. Doar pleca de nebun. Am zis că mai bine să am un bărbat care să-mi ofere tot ce am nevoie și să ne vedem mai rar. Pe Nicolae l-am cunoscut la o petrecere, la o nuntă. Acolo i-am dat eu dedicații și am mai schimbat o vorbă, 2 acolo. Mi-a zis să-i las numărul de telefon. Nici nu m-am gândit că el mă va suna. Am început să vorbim, așa.. După ne-am reîntâlnit și de atunci am rămas împreună.

Guță nu înșela neapărat cu inima, el era mai alintat așa, mai copilăros. El lua totul ca o joacă, ca o copilărie. Erau niște chestii de moment, nu se implica financiar, nu făcea case, copii”, a mai adăugat fosta soție a artistului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
642480b78bd85c6d1366d41d logo jpg
image png
netflix pixabay jpg
62504790 jpg
banner cristina cioran png
Noul serial „Ana, Mi-ai fost scrisă-n ADN” s-a lansat printr-o petrecere de Crăciun foto: Mihai Stetcu
netflix pixabay png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net