Cine este Horia Neșcu, tânărul care a întors toate cele patru scaune la Vocea României
Ediția din 23 octombrie 2026 a emisiunii Vocea României a adus în fața antrenorilor noi voci și talente care își doresc să își ducă pasiunea pentru muzică la un alt nivel. Printre concurenții care au oferit un moment emoționant și spectaculos s-a numărat Horia Neșcu, student în anul al IV-lea la Medicină, în Craiova.

Tânărul a interpretat în limba franceză piesa „Voila”, reușind să întoarcă toate cele patru scaune ale antrenorilor. Vocea sa sensibilă și expresivă, dar și emoția transmisă prin interpretare, au atras atenția juraților, care nu au ezitat să își exprime aprecierea.
Înainte de a urca pe scenă, Horia a mărturisit că aceasta este prima sa încercare de a cânta în fața unui public în cadrul unui astfel de concurs. Deși muzica a fost o pasiune încă din copilărie, tânărul a ales, la un moment dat, să se îndepărteze de ea, în urma unei dezamăgiri trăite la un concurs de talente și a schimbărilor prin care a trecut vocea sa în adolescență.
Horia Neșcu, moment emoționant pe scena Vocea României
Interpretarea piesei „Voila” i-a impresionat pe antrenori, care au remarcat felul în care concurentul a reușit să transmită emoție fără să se bazeze exclusiv pe forța vocală sau pe ambitus.
Irina Rimes l-a descris pe Horia drept un concurent special și i-a mărturisit că și-ar dori să îl aibă în echipa sa.
„Ești atât de special! Și ai un fel de stângăcie pe care o ierți. Aș fi foarte fericită să vii în echipa mea”, i-a transmis Irina Rimes.
Smiley: „Eu m-am întors primul la vocea ta!”
La rândul său, Smiley, primul antrenor care și-a întors scaunul, a evidențiat căldura și expresivitatea vocii tânărului. Acesta a subliniat că o interpretare memorabilă nu trebuie să impresioneze doar prin putere vocală, ci și prin sensibilitate.
„Bravo! Ai întors patru scaune la Vocea României. Eu m-am întors primul la vocea ta! Mi s-a părut că ai o voce foarte frumoasă, foarte caldă și foarte expresivă! Și eu aș vrea să arătăm la Vocea României că vocea nu înseamnă doar ambitus, că nu înseamnă doar putere și că o voce sensibilă și expresivă poate să sensibiliza o țară întreagă”, i-a spus Smiley.
Tudor Chirilă, impresionat de interpretarea concurentului
Momentul lui Horia l-a făcut și pe Tudor Chirilă să vorbească despre emoția pe care o poate transmite un artist prin muzică. Antrenorul a mărturisit că interpretarea l-a purtat într-o altă stare și că tocmai această capacitate de a-l face pe ascultător să se desprindă de realitate reprezintă unul dintre cele mai importante atuuri ale unui interpret.
„Am căzut într-o melancolie… eram transportat, eram în altă lume și ăsta mi se pare cel mai puternic atu pe care poate să-l aibă o interpretare: să te transporte”, a spus Tudor Chirilă.
Antrenorul a recunoscut, de asemenea, că i-a părut rău că nu a reușit să îl convingă pe concurent, apreciind caracterul aparte al vocii sale.
„Mi-a părut rău de vocea asta. Poate nu am avut argumentele necesare, dar a fost o voce pe care o regret. A cântat într-adevăr așa nepământean un pic! Foarte mișto”, a mai spus antrenorul.
Cine este Horia Neșcu, studentul la Medicină pasionat de muzică încă din copilărie
Pasiunea lui Horia Neșcu pentru muzică a început încă din primii ani de școală. Tatăl său a fost cel care l-a încurajat să își valorifice talentul, după ce a observat că băiatul avea o voce foarte subțire. Treptat, Horia a început să fie cunoscut în Craiova, unde a participat la evenimente, concerte și manifestări locale. A ajuns chiar să cânte în deschiderea unor meciuri organizate în Sala Polivalentă.
Deși a urmat câteva lecții de canto, tânărul spune că și-a lucrat vocea în mare parte pe cont propriu. Pentru el, muzica nu înseamnă doar tehnică vocală, ci mai ales capacitatea de a transmite ceva publicului prin fiecare interpretare.
În prezent, Horia Neșcu este student în anul al IV-lea la Medicină, în Craiova, iar obiectivul său profesional este să devină chirurg plastician.
Pentru tânăr, medicina și muzica au un punct comun important: ambele pot contribui la vindecarea unui om. Dacă medicina acționează asupra corpului, muzica are puterea de a influența emoțiile și de a oferi alinare.




































