VideoCum s-a camuflat Alina Laufer în propria casă, ca să nu-și sperie copiii, după liftingul facial: „Avea puțină teamă să se uite la mine”
Alina Laufer a vorbit despre reacția copiilor săi atunci când au întâmpinat-o acasă, după operația de lifting facial. Într-o manieră amuzantă, soția lui Ilan Laufer a povestit cum s-a camuflat pentru a nu-i speria pe cei mici în momentul în care a ajuns acasă după intervenția estetică.

Alina Laufer are o viață activă, mai ales că este mama a patru copii. Davina și Nathaniel sunt frații mai mari ai micuței Eden, iar Alina se ocupă de creșterea lor alături de soțul său, Ilan Laufer. Vedeta mai are o fiică, Karina, din fostul mariaj cu Jorge.
Viața de familie presupune multă implicare, iar Alina Laufer încearcă să îmbine responsabilitățile de mamă cu timpul pe care și-l acordă pentru propria persoană. Recent, aceasta a vorbit deschis despre o schimbare importantă pe care a făcut-o și despre felul în care cei dragi au reacționat după intervenția estetică.
Alina Laufer: „I-am luat așa, treptat, treptat, i-am pregătit”
De curând, în podcastul lui Teo Trandafir, Alina Laufer a povestit cum a decurs întoarcerea acasă după operația de lifting facial și ce a făcut pentru ca aspectul său să nu-i sperie pe copii. Vedeta a ales să se acopere cu o eșarfă și să poarte ochelari de soare, încercând să-i obișnuiască treptat pe cei mici cu schimbarea.
„Am venit de la operație, iar copiii erau acasă și nu voiam, totuși, să-i sperii. Nu arătam chiar atât de rău, dar nici nu arătam într-un fel în care ei să mă recunoască. Atunci mi-am pus o eșarfă pe cap, m-am acoperit și mi-am pus ochelari de soare. Așa stăteam în casă, iar copiii erau foarte curioși și se uitau la ochelari: «Mami, ne speriem?».
I-am luat așa, treptat, treptat, i-am pregătit și le-am explicat că nu o să arăt așa tot timpul. Au acceptat ideea, dar aveau... Davina, la un moment dat, avea puțină teamă să se uite la mine, iar eu i-am spus: «Nicio problemă, îmi pun ochelarii la loc. Când o să fii pregătită, îmi spui».
Acum chiar îmi spun: «Uite, mami, ce bine arăți!». Sunt foarte fericiți, iar soțul meu este, de asemenea, fericit. Deci despre asta e vorba.”
De ce a ales Alina Laufer să-și facă lifting facial
Alina Laufer a explicat și ce a determinat-o să recurgă la această intervenție estetică. Vedeta a mărturisit că simțea nevoia unei schimbări și că astfel de momente o ajută să se simtă mai bine din punct de vedere psihic.
„Simțeam nevoia de o schimbare. Întotdeauna, dacă sunt mai dărâmată din punct de vedere psihic, prefer să fac ceva pentru mine. Să spunem că asta este terapia mea. Mă duc, îmi fac ceva, mă uit în oglindă și mă simt mai bine. Reacțiile pot să fie pozitive sau negative, nu contează. Contează ce efect au asupra mea.
Eu liftingul l-am făcut în condițiile mele, pe banii mei, în urma documentării pe care am făcut-o. M-am dus la doamna doctor foarte convinsă că vreau să-mi fac acest lifting. Nu am cerut niciun barter, niciun discount și nicio promovare. I-am zis că o să o promovez cu dragă inimă în clipa în care eu o să fiu mulțumită.”




































