Dana Budeanu, reacție dură în cazul tezaurului dacic furat: „Bă, dar nu se poate! Autoritățile din România nu...”
Recent, poliția din Olanda a făcut publice numele şi fotografiile a doi dintre suspecţii arestaţi în dosarul furtului de la Muzeul Drents, de unde au dispărut şi obiectele de tezaur dacic. Cu toate că multe personalități din România au avut ceva de zis în privința furtului, Dana Budeanu a avut o reacție dură. Creatoarea de modă este de părere că tezaurul a fost scos în mod ilegal din țara noastră.

Dana Budeanu a avut recent o reacție dură, în direct la emisiunea „Punctul culminant” cu Victor Ciutacu, privind cazul tezaurului dacic furat din muzeul Muzeul Drents din Assen, Olanda. Creatoarea de modă consideră că tezaurul a fost scos în mod ilegal din România. Mai mult decât atât, se întreabă de ce nu a fost reținut niciunul dintre cei responsabili pentru asta, punând accent pe incompetența autorităților.
„În România, noi nu avem nicio persoană reținută pentru scoaterea ilegală a tezaurului. Oricine ar fi acea persoană din șirul de responsabili pentru scoaterea ilegală, fără hotărâre de Guvern, nici măcar nu s-a făcut vreo cerere. Tezaurul a mai fost plecat, o altă cretinătate. De ce nu au plecat replicile?
Sute de milioane de oameni merg în muzee, în toată lumea, și se uită la niște replici, pentru că nu ai cum să dispui de niște măsuri de securitate continue, extrem de scumpe și bine organizate în toate marile muzee ale lumii. E firesc”, a comentat Dana Budeanu, în emisiunea „Punctul culminant” cu Victor Ciutacu, la România TV
„Cum a plecat tezaurul din România? Nu a întrebat niciun jurnalist asta!”
De asemenea, deși Muzeul Drents din Olanda era supravegheat prin sistem video, nu exista prezența unui paznic, iar potrivit contractului de împrumut, instituția ar fi trebuit să asigure pază umană 24/7 și vitrine speciale antifurt pentru piesele deosebite. Astfel că, Dana Budeanu este revoltată:
„Niște iresponsabili! Acest tezaur a mai fost plimbat prin Europa în condiții de securitate firești, care se impun. Repet, în România nu există absolut nicio persoană urmărită penal. Bă, dar nu se poate! Autoritățile din România nu au chemat pe cineva la audieri, pe oricine…ăla de la muzeu, ăia care au semnat. Cum a plecat din țară (n.red. – tezaurul)? Pentru că eu am urmărit conferința de presă de la Muzeul de Istorie. Era o doamnă care, probabil, a fost votată cu o noapte înainte să preia conducerea microfonului, că avea verbul la ea, o doamnă blondă, și care disponibilitatea asta de noi vom răspunde la orice întrebare… nu aveau cum să răspundă, la ce să răspundă?
Cum a plecat tezaurul din România? Nu a întrebat niciun jurnalist asta! (…) Cum a ieșit tezaurul la graniță? Atenție, eu nu am nimic cu Poliția de Frontieră. (…). Astea au devenit, nu din păcate, ci dintr-o tragedie fără de margini, lucruri neimportante și mici subiecte pentru două-trei săptămâni în gura populației și a presei”, a mai spus Dana Budeanu.