Denise Rifai, confesiuni despre religia ei. De ce nu a devenit mamă până la 37 de ani? „Mi-ar fi plăcut foarte mult”

Ultima actualizare:

Denise Rifai, una dintre cele mai apreciate prezentatoare TV de la noi din țară a făcut confesiuni despre religia ei în timpul emisiunii “În Oglindă”, realizată de Mihai Ghiță. Totodată, vedeta în vârstă de 37 de ani a dezvăluit și motivul pentru care nu a avut vreun copil până acum. 

Denise Rifai, confesiuni inedite
Denise Rifai, confesiuni inedite

E cunoscut faptul că Denise Rifai a luat căsnicia părinților ei drept model. Pentru aceștia, lucrurile n-au fost însă ușoare în timpul regimului Ceaușescu. Tatăl vedetei este de origine arabă și este din Iordania, în timp ce mama este româncă. Din acest motiv, căsătoria s-a lovit de complicații.

„Pentru că vorbim de regimul Ceaușescu, nu aveau voie să se căsătorească de regulă româncele cu cetățeni arabi. Aveau permisiune, urmau să primească acest document pe care se puteau căsători dacă apărea un copil. (...)

O fată dintr-o lume arabă devine liberă pentru că se naște pe pământ european. E foarte greu să te naști într-o familie mixtă, unde amândoi sunt puri. El, un arab pur și bărbat pur, și ea, o femeie pură și o creștină pură. (...)Eu sunt o femeie arabă într-o lume creștină, într-o lume liberă”, a precizat Denise Rifai într-un teaser pentru emisiunea “În Oglindă”.

Totodată, vedeta de la Kanal D a vorbit despre faptul că avea o serie de interdicții din cauza religiei atunci când era mică. „Nu aveam voie la petreceri, în vacanțe cu copiii, cu colegii. Nu aveam voie”, a precizat bruneta.

De ce nu are niciun copil Denise Rifai?: 

Vedeta a mai explicat în timpul emisiunii moderate de Mihai Ghiță că tatăl ei nu a avut așteptările „clasice” de la ea. 

„Nu a avut așteptările clasice de la mine: să fac mâncare și să-i fac lui cafea. Femeia este complementară bărbatului, nu vine în bătaie cu el. Câteodată mă simt ciudat că tata nu mă lasă să-i fac eu lui, deși pentru mine e o onoare să-l servesc”, a povestit Denise Rifai.

În plus, prezentatoarea de la Kanal D a precizat că tatăl ei i-a spus să-și aleagă „un băiat bun”. „E tata, e gelos așa, e posesiv. Îi place că nu trebuie să se confrunte cu vreun el”, a menționat Denise Rifai, care a dezvăluit că nu i-a prezentat până acum niciun bărbat tatălui său. În plus, vedeta a explicat de ce nu a devenit mămică până în acest punct al vieții sale..

„Eu am 37 de ani și nu am copil încă. Am fost concentrată pe carieră. Mi-ar fi plăcut foarte mult să am un copil, dar când să-l am, când să-l fi crescut în anii aștia când eu n-am făcut decât să muncesc”, a mărturisit Denise Rifai.

Prezentatoarea emisiunii „40 de întrebări”, a devenit o figură reprezentativă pe micul ecran din România. Denise Rifai are în spate și o carieră de succes în jurnalism. Provenită din mamă româncă și tată iordanian, Denise Rifai a avut parte de o educație specială și are o relație apropiată cu cei doi părinți.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
62504790 jpg
banner cristina cioran png
Noul serial „Ana, Mi-ai fost scrisă-n ADN” s-a lansat printr-o petrecere de Crăciun foto: Mihai Stetcu
netflix pixabay png
image png
banner Oana Ioniță
image png
netflix pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net