Mătasea a fost roșie pentru una dintre echipele de la Asia Express. Despre cine este vorba: „A fost o zi foarte proastă”

Mătasea a fost roșie pentru una dintre echipele de la Asia Express. Despre cine este vorba: „A fost o zi foarte proastă”

#Asia Express

Ediția din 8 octombrie a emisiunii Asia Express a adus o nouă eliminare, după cursa pentru ultima șansă, în care au intrat trei echipe: Valerie și Alex, Mirela Retegan și Maya, respectiv Cheloo și Mihai Ban.

Ultima șansă asia express jpg
Foto: antena 1

Cine a fost eliminat de la Asia Express

La finalul probei, Valerie și Alex au ajuns primii la punctul de sosire, urmați de Mirela și Maya. Ultimii care au revenit în fața Irinei Fodor au fost Cheloo și Mihai Ban, motiv pentru care soarta lor a depins de culoarea mătăsii, potrivit Spynews.

Momentul decisiv a venit atunci când prezentatoarea a dezvăluit că mătasea este roșie, ceea ce a însemnat eliminarea echipei formate din Cheloo și Mihai Ban. Astfel, cei doi și-au încheiat parcursul în sezonul 9 al competiției, după o etapă dificilă pe Drumul Mătăsii.

„Eu am avut cea mai proastă zi de la Asia Express la capitolul tematică. A fost o zi foarte proastă. Așa am avut noi noroc astăzi. Luăm cu noi acasă simplitatea vieții (....). Este un paradox Asia Express pentru noi.(...) Nu avem păreri de rău și nu avem regrete”, a spus Cheloo.

Mihai Ban, colegul său de echipă, a avut și el un mesaj despre Cheloo. „Credeam că eu o să fiu cel care trebuie să îl calmez, dar de multe ori m-a calmat el pe mine”.

Irina Fodor a transmis că emisiunea i-a dat prilejul să îl cunoască mai bine, mai departe de ceea ce afișa artistul în spațiul public. 

„Cred că nu exagerez cu nimic când îți spun că te-am descoperit într-un fel care m-a surprins. Am descoperit niște profunzimi și o personalitate care explică într-un fel și versurile lui și cum a ajutat muzica lui să crească o generație”, potrivit Irina Fodor.

Cheloo, tatăl a doi copii

Cheloo este tatăl a doi copii, o fată și un băiat, pe care îi are alături de partenera sa de viață, Daniela Moraru. Deși artistul se bucură de o notorietate considerabilă, acesta a preferat să își țină familia departe de lumina reflectoarelor.

Familia lui Cheloo duce o viață discretă în Prahova, la Breaza, departe de agitația Capitalei și de expunerea constantă din lumea showbizului.

Participarea la Asia Express pare să fi scos însă la iveală o latură mai sensibilă a artistului. Pe parcursul competiției, Cheloo a făcut mai multe mărturisiri despre aspecte din viața sa personală, inclusiv despre mama sa.

Într-o altă ediție a emisiunii, artistul a vorbit despre mama sa și despre ultimii ani din viața acesteia. Cheloo a dezvăluit că femeia a lucrat ca femeie de serviciu până în ultima zi a vieții sale și a făcut o afirmație pe care nu a dorit să o explice în detaliu.

„Mama mea a fost femeie de serviciu până în ultima zi din viața ei (...) Mama mea a murit atunci când trebuia și a fost decizia ei. Nu vreau să vorbesc despre asta”, a declarat Cheloo în cadrul emisiunii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
Vlad Baltateanu este escortat de politisti 1
mioara velicu captura video jpg
image jpeg
maurice munteanu connie preda instagram jpg
catalin maruta instagram jpg
cheloo si mihai ban
Denis Roabeș a fost jurat la Vocea României
image
image