Motivul pentru care Marina Voica s-a botezat la vârsta de 50 de ani. Care au fost primele cuvinte pe care le-a spus în limba română și de ce nu regretă că nu are copii

Marina Voica, una dintre cele mai longevive artiste din România, care, la 87 de ani ai săi, își poartă cu eleganță tinerețea sufletului, a fost invitata lui Adrian Artene în cadrul celui mai recent episod al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”.

Artista a vorbit deschis și cu melancolie în glas despre copilărie, despre anii tinereții,  iubire, credință, despre intimitatea unei existențe care s-a scris pe scenă, dar și despre experiența unei vieți trăite elegant, în pantofi cu toc și rochii din dantelă. S-a mutat în România la vârsta de 23 de ani, a locuit pe Calea Victoriei și și-a impresionat vecinii cu televizorul, frigiderul și motocicleta aduse de la ea de acasă, din Rusia. Primul cuvânt spus în română a fost „Eu te iubesc!”, iar artista i-a declarat jurnalistului Adrian Artene că a învățat greu limba noastră.

La 23 de ani m-am mutat în România, după ce am terminat facultatea. Am intrat foarte greu la facultate, nu am avut așa un atestat strălucitor.  Micul Paris, în primul rând, am venit în octombrie, din tren m-am suit, de la Moscova, cu căciulă, cu mănuși, și la București erau 25 de grade. Aveam rochiță pregătită, am venit cu îmbrăcăminte frumoasă. Am stat chiar pe Calea Victoriei. Lumea frumoasă, se plimbă încet. La Moscova toată lumea fuge, se calcă în picioare... Primul cuvânt învățat în limba română: „Eu te iubesc!”. Nu am învățat așa gramatical, și nici până acum nu știu, am pe cineva care mă învață foarte bine, dar e grea limba română, nu e logică, nu e ca germana, foarte clar totul”, a început să povestească Marina Voica, mândră că și-a impresionat vecinii care se strângeau la ea acasă să se uite la televizor.

Regretă că nu a avut copii?

Elegantă și rafinată la vârsta pe care o poartă cu mândrie, Marina Voica s-a declarat posesivă în tot ceea ce face. Nu regretă că nu are copii. Ar fi vrut să dețină controlul și să vorbească mereu la telefon cu ei, mai ales dacă ar fi avut un băiat.

Nu regret! De ce să regret ce cândva nu am vrut! Eu știu ce fel de copil aveam? Câte exemple am eu cu copiii, cu prietenii care au copii și care sunt foarte fericiți cu unii și deloc nefericiți cu alții. Nu cred că eram o mamă... sunt foarte exclusivistă. După ce îl alăptezi, după ce știi cum crește sub ochii tăi, tot al tău, și la un moment dat crește, apoi învață să nu te mai respecte, toți fac așa! „Lasă, mamă, ce știi tu?”. Și sufeream și bineînțeles, dacă era băiat era catastrofă. Cine știe ce ticălos ajungea, poate îl chinuia vreuna pe el și eu trebuia să rabd... Chiar dacă nu era căsătorit, dar de ce nu mă sună, așa voiam. În tot sunt posesivă, și ca iubită, nu am ce să fac, nu pot să mă fac altfel decât sunt!”, a mai precizat Marina Voica, explicând cumva  de ce anume a ales să nu devină mamă.

A mai simți vreodată după dispariția soțului său, Viorel Teodorescu, care s-a stins în 1981, că s-a mai întâlnit cu iubirea? „Sigur că da! Până și acum sunt curtată!”, a mărturisit marea doamnă a cântecului în podcastul „Altceva cu Adrian Artene”.

Botezată la 50 de ani

Ce nu știam încă despre Marina Voica este că, deși este rusoaică, artista se roagă în limba română și s-a botezat în România la vârsta de 50 de ani.

În limba română mă rog. Eu m-am botezat aici, în România, la 50 de ani! De ce atunci? Ai uitat de unde vin, unde religia a fost blamată, interzisă. De unde știu eu cum se face crucea? Nu știu! Nu m-a învățat nimeni, mama era ateistă sută-n sută, tatăl nu, dar nu vorbea despre asta. El nu vroia să mă învețe să fiu contra, trebuia să fiu educată, el avea un post foarte mare.

Noi aveam o singură biserică la 500.000 de oameni (...) Eu am în casă numai icoane. Am icoana Sfânta Marina, există Sfânta Marina pe 17 iulie, în ziua în care s-a născut și Octavian, de acolo am aflat, am de la Corina Chiriac o icoană...Eu o țin pe lângă pat, tu știi cum mă ajută pe mine? E mică. Mi se împlinește orice, aproape întotdeauna! O pun aici și spun „Te rog!”, dar nu o folosesc prea des!”, a mai ținut să povestească Marina Voica.

O să aibă muzeul care îi poartă numele

Una din cele mai importante și îndrăgite soliste de muzică ușoară, Marina Voica, se pregătește să aibă propriul muzeu, dar și un restaurant și o băutură care îi vor purta numele. Toate acestea se vor inaugura curând, la Câmpina.

„Acum se construiește muzeul meu, la Câmpina. Deja casa e aproape construită. Părintele e foarte dibaci, face un fel de afacere acolo. Va fi și un restaurant care se va numi Marina Voica, o votcă care se va numi Marina Voica, două apartamente sus, câteva apartamente jos și alături și Centrul cultural Marina Voica. I-am zis să facă cât de repede! Mai am puțin! Nu mai rezist!”, a declarat, încântată și nerăbdătoare totodată, Marina Voica.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
netflix shutterstock jpg
diandra survivor jpg
Survivorr e1732526004318 1200x676 webp
image png
netflix craciun shutterstock1 jpeg
andreea balan victor cornea colaj instagram jpg
642480b78bd85c6d1366d41d logo jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net