LIVE TEXT FOTO Will Smith, în lacrimi după ce a primit trofeul pentru «Cel mai bun actor»: «Sunt copleșit». «CODA», numit filmul anului

Ultima actualizare:

Premiile Oscar 2022 au fost decernate duminică spre luni noaptea, 27 spre 28 martie, de la ora trei dimineaţa, ora României. O seară care nu a oferit mari surprize, iar la finalul căreia, pelicula ”CODA” a plecat acasă cu marele trofeu. Iată câștigătorii celei de-a 94-a ediție a premiilor Oscar. 

Will Smith foto: getty
Will Smith foto: getty

Premiile Oscar au ajuns la cea de-a 94-a ediţie, care se va desfăşoară ca în anii de dinaintea pandemiei, la Teatrul Dolby din Los Angeles, cu prezenţă în persoană. Inviaţii sunt obligaţi să prezinte, însă, două teste PCR negative dacă vor să poate intra în sală. De altfel, regizorul Kenneth Branagh, nominalizat pentru filmul "Belfast", a fost la un pas să rateze ceremonia, pentru că a fost diagnosticat cu Covid-19 cu puţin înaintea galei.

Ceremonia a fost deschisă de Beyonce, care a interpretat piesa "Be Alive", de pe coloana sonoră a filmului "King Richard", melodie care a fost și nominalizată pentru ”Cel mai bun cântec”. Beyonce nu s-a aflat însă la Teatrul Dolby, ci a cântat undeva în aer liber, pe un teren de fotbal.

Pe scenă au venit apoi cele trei gazde ale evenimentului, Wanda Sykes, Regina Hall și Amy Schumer. Prima glumă a fost făcută de Amy, care a spus: ”Anul acesta, Academia a angajat trei femei, pentru că e mai iefitn decât să angajezi un bărbat”.

Cel mai bun film

Echipa filmului ”CODA” foto: Getty
Echipa filmului ”CODA” foto: Getty

”CODA” a făcut istorie și a devenit prima peliculă cu actori cu deficit de auz care câștigă premiul pentru ”Cel mai bun film”. 

Cea mai bună actriță

Jessica Chastain foto: Getty
Jessica Chastain foto: Getty

Jessica Chastain, care a mai fost nominalizată de alte două ori, a câștigat primul ei premiul Oscar, pentru rolul din ”The Eyes of Tammy Faye”. 

”Mulțumesc regizorului, care a creat un spațiu care a încurajat creativitatea. Am ieșit dintr-o perioadă grea, suntem puși în fața unor legi discriminatorii, milioane de civili din lume sunt victimele violenței, în aceste clipe mă gândesc la Tammy și la iubirea pe care a avut-o. Toți cei care se simt singuri, vreau să știți că sunteți iubiți pentru ceea ce sunteți cu adevărat”, a spus Jessica Chastain.

Cel mai bun actor

Will Smith a fost recompensat cu premiul pentru ”Cel mai bun actor”, pentru rolul său din filmul ”King Richard”. Pe scenă, Will a izbucnit în plâns. 

”Richard Williams a fost un apărător al familiei sale. În acest moment al vieții mele, sunt copleșit de ceea ce trebuie să fiu. Prin acest film, am putut să le protejez pe actrițele care au jucat alături de mine. Sunt chemat să iubesc oamenii și să îi protejez. Știu că, pentru a face ce facem noi, trebui să accepți că oamenii nu te vor respecta, trebuie să te prefaci că e ok. Vreau să mulțumesc familiei Williams. Vreau să îmi cer scuze Academiei. Aceste este un moment frumos, nu plâng că am câștigat un premiu, ci pentru că am atins oameni”, a spus Will Smith, în lacrimi. 

Citește și Will Smith i-a dat o palmă, pe scena Oscarurilor, lui Chris Rock. Motivul ieșirii nervoase a actorului

Cel mai bun regizor

Jane Campion foto: Getty
Jane Campion foto: Getty

Jane Campion, prima femeie nominalizată la această categorie de două ori, a câștigat premiul pentru ”Cel mai bun regizor”. 

”Multă iubire pentru ceilalți regizori nominalizați. Îmi place să regizez pentru că mă adâncesc în poveste. Partea bună e că nu sunt singură”, a spus Jane Campion.  

Cel mai bun cântec

Billie Eilish și Finneas au primit premiul pentru ”Cel mai bun cântec”, pentru melodia ”No Time To Die”, de pe colonana Ssonoră a filmului din seria James Bond cu acelați nume. 

”E de necrezut. Mulțumesc familiei 007”, a spus Billie Eilish. 

Cel mai bun documentar

Premiul pentru ”Cel mai bun documentar” a fost câștigat de ”Summer of Love”, al lui Ahmir Questlove Thompson. 

Cel mai bun scenariu adaptat

Sian Heder foto: Getty
Sian Heder foto: Getty

Sian Heder a fost recompensată cu premiul pentru ”Cel mai bun scenariu adaptat”, pentru filmul ”CODA”.

”A fost un film de indepedent și a fost foarte greu să îl fac. Vreau să mulțumesc festivalului Sundance, Apple. M-a schimbat complet această experiență, ca om și ca regizor. Vreau să mulțumesc tuturor cu deficit de auz și copiiilor din familiile cu deficit de auz”, a spus regizoarea Sian Heder. 

Cel mai bun scenariu original

Kenneth Branagh foto: Getty
Kenneth Branagh foto: Getty

Marele favorit pentru categoria ”Cel mai bun scenariu original”, Kenneth Branagh a fost desemnat câștigător în cadrul galei premiilor Oscar. 

”E o onoare enormă pentru familia mea. E un tribuit incredibil pentru un oraș incredibil. Nu îi vom uita niciodată pe cei care au pierit în orașul Belfast”, a spus Kenneth Branagh. 

Cel mai bun film internațional

Ryusuke Hamaguchi foto: Getty
Ryusuke Hamaguchi foto: Getty

Pelicula japoneză ”Drive My Car” a primit trofeul pentru ”Cel mai bun film internațional”.

”Vreau să mulțumesc membrilor Academiei și tuturor celor care au adus filmul în SUA. Și actorilor care se află aici și celor care nu se află acum în sală”, a spus regizorul Ryusuke Hamaguchi. 

Cel mai bun actor într-un rol secundar

Troy Kotsur foto: Getty
Troy Kotsur foto: Getty

Troy Kotsur a devenit al doilea actor cu deficit de auz care a câștigat vreodată un premiul Oscar, fiind recompensat pentru rolul din filmul ”CODA”, la categoria ”Cel mai bun actor într-un

”E incredibil că sunt aici. nu îmi vine să cred. E incredibil că filmul nostru a ajuns în întreaga lumea. Vreau să mulțumesc tuturor teatrelor pentru persoane cu deficit de auz, unde am putut să joc. Sian Heder, tu ești podul nostru între lumea celor care nu aud și celor care aud. Tata a fost cel mai bun vorbit de limbajul semnelor, dar a rămas paralizat de la gât în jos. Tată, îți mulțumesc. Acest premiu e pentru comunitatea persoanelor cu deficit de auz”, a transmis actorul Troy Kotsur. 

Cel mai bun film de animație

Premiul Oscar pentru ”Cel mai bun film de animație” a ajuns la pelicula ”Encanto”. 

”Sunt așa mândră că sunt parte a acestui film care aduce în prim plan personaje diverse, în care se poate regăsi orice”, a declarat producătoarea Yvett Merino.

Citește și Rochia care nu a lăsat nimic imaginaţiei, la Premiile Oscar. Cele mai spectaculoase ţinute de la ceremonie

Cele mai bune efecte speciale

Trofeul pentru ”Cele mai bune efecte speciale” a fost primit de filmul ”Dune”.

Cea mai bună regie de imagine

Premiul pentru ”Cea mai bună regie de imagine” a fost câștigat de Greig Fraser, pentru filmul ”Dune”.

Cea mai bună actriță într-un rol secundar

Ariana DeBose foto: Getty
Ariana DeBose foto: Getty

Primul trofeu acordat în cadrul ceremoniei a fost cel pentru ”Cea mai bună actriță într-un rol secundar”. Cea care l-a câștigat a fost Ariana DeBose, din ”West Side Story”.

”Ce e asta? Wow. Visele devin realitate și asta e tot ce contează acum. A fost vara vieții mele și sunt privilegiată că am petrcut-o cu echipa filmului. Mulțumesc lui Steven Spielberg, te-ai procopsit cu mine acum. Mulțumesc, Rita Moreno, ai deschis calea pentru femei ca mine”, a spus Ariana DeBose. 

Imagini de pe covorul roșu de la Premiile Oscar 2022

Covorul roşu a început în jurul orei 12 noaptea, ora României, iar starurile au făcut paradă de ţinute scumpe şi elengate, cum este normal pentru o seară importantă de la Hollywood. Nu puţine au fost vedetele care au purtat un semn, o panglică sau culorile galben şi albastru, pentru a-şi arăta solidaritatea cu Ucraina. Jamie Lee Curtis, Youn Yuh-Jung şi Jason Momoa au fost printre celebrităţile care au protestat, în acest fel, faţă de războiul început de Rusia. 

Premiile pentru filmele de scurt metraj şi partea tehnică, acordate înaintea ceremoniei

O parte dintre premii, cele pentru partea tehnică, dar şi pentru filmele de scurt metraj, au fost acordate înainte de începerea ceremoniei principale. Iată câştigătorii:

  • Cea mai bună editare: Joe Walker, "Dune"
  • Cel mai bun machiaj şi păr: Justin Raleigh, Stephanie Ingram, Linda Dowds, "The Eyes of Tammy Faye"
  • Cel mai bun sunet: Mac Ruth, Mark Mangini, Theo Green, Doug Hemphill, Ron Bartlett, "Dune"
  • Cea mai bună regie de platou: Patrice Vermette, "Dune"
  • Cea mai bună coloană sonoră: Hans Zimmer, "Dune"
  • Cel mai bun film de scurt metraj: The Long Goodbye
  • Cel mai bun film animat de scurt metraj: The Windshield Wiper
  • Cel mai bun film documentar de scurt metraj: The Queen of Basketball

Textul iniţial

Trei vedete, gazdele Oscar 2022, după trei ani fără prezentator

Regina Hall, Amy Schumer şi Wanda Sykes vor fi gazdele OScar 2022
Regina Hall, Amy Schumer şi Wanda Sykes vor fi gazdele OScar 2022

Ceremonia va marca o premieră, după anul 2018: Premiile Oscar vor avea în 2022 o gazdă, lucru care a lipsit la ultimile trei ediţii. De fapt, gala va avea trei prezentatori, Wanda Sykes, Amy Schumer şi Regina Hall, care au promis că vor da tot ce e mai bun. 

"Nu am emoţii, pentru că am făcut stand-up. Cred că uneori stand-up-ul e aşa nasol, că pierzi orice frică", a spus Amy Schumer. 

Wanda Skyes a declarat că nu îşi vor bate joc de nimeni, pentru că vor ca toată lumea să se simtă bine la ceremonie: "Niciuna dintre noi nu e o persoană rea". 

Două filme de pe servicii de streaming se bat pentru marile premii

Citeşte şi Predicţii finale pentru Oscar 2022. Cine va pleca acasă cu o statuetă la cea de-a 94-a ediţie

Principalele favourite în noaptea de 27 spre 28 martie sunt filmele "The Power of the Dog", al gigantului Netflix, şi "CODA", al rivalului Apple TV+. Ambele sunt filme care sunt produse de servicii de streaming şi care au debutat cu succes la festivaluri de film ("The Power of the Dog" a primit premiul pentru regie la Veneţia, iar "CODA" a fost favoritul criticilor la Sundance)

Beyonce şi Billie Eilish vor cânta pe scena Oscar 2022

Vezi și: Oscar 2022. Lista completă a celor nominalizați

Pe scena Premiilor Oscar 2022 vor urca două dintre cele mai mari cântăreţe ale momentului: Beyonce şi Billie Eilish vor interpreta melodiile pentru care sunt nominalizate la "Cel mai bun cântec", din "King Richard", respectiv "No Time To Die".

Tot pe scena ceremonie va cânta şi distribuţia flmului animat "Encanto". Adassa, Stephanie Beatriz, Mauro Castillo, Carolina Gaitan şi Diane Guerrero vor fi acompaniaţi de Luis Fonsi şi Becky G pentru a interpreta piesa "We Don't Talk About Bruno", care nu este nominalizată, însă. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News,Facebook și Instagram

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
netflix shutterstock jpg
diandra survivor jpg
Survivorr e1732526004318 1200x676 webp
image png
netflix craciun shutterstock1 jpeg
andreea balan victor cornea colaj instagram jpg
642480b78bd85c6d1366d41d logo jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net