Greutatea poate ,,schimba" gustul alimentelor

Greutatea poate ,,schimba" gustul alimentelor

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Cercetătorii americani au ajuns la concluzia că greutatea în exces poate afecta modul în care papilele gustative percep gustul mâncărurilor.

În cadrul studiului, realizat pe cobai supraponderali şi obezi, specialiştii au analizat modul în aceştia simţeau gustul alimentelor. După ce au gustat din mai multe produse, cobaii care erau supraponderali au avut un reacţie mai puţin intensă la dulciuri, spre deosebire de cei care nu aveau probleme cu greutatea.

,,Rezultatele obţinute au arătat că greutatea în exces poate duce la apariţia unor modificări la nivelul creierului, respectiv poate altera modul în care se poate simţi gustul aceluiaşi aliment. Celulele receptorilor de gust pot fi afectate de kilogramele în plus ale persoanei”, a precizat Kathryn Medler, medic la Universitatea Buffalo din New York.

Specialiştii sunt de părere că rezultatele obţinute au arătat modul în care obezitatea poate afecta relaţia pe care persoana o are cu alimentele.

Concluziile cercetării au fost publicate în Jurnalul Medical PLOS ONE.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
psiholog jpg
shutterstock 2662864723 jpg
shutterstock 2189379059 jpg
telefon, foto shutterstock jpg
ceai negru jpg
shutterstock 2743845837 jpg
O femeie bea ceai - indulcitor artificial FOTO Shutterstock
mihaela bilic facebook jpg
image
image