Ministerul Sănătăţii a oprit vaccinarea împotriva tuberculozei

Ministerul Sănătăţii a oprit vaccinarea împotriva tuberculozei

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Ministerul a cerut ieri o expertiză din partea Centrului European de Prevenire şi Control a Bolilor Transmisibile (ECDC), dar şi a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Reprezentanţii celor două foruri vor ajunge în România în cel mult două săptămâni.

,,Am luat această decizie nu pentru că avem suspiciuni asupra calităţii vaccinului pe care îl avem la dispoziţie, ci pentru că dorim să asigurăm populaţiei datele clare şi corecte, astfel încât să nu mai existe suspiciuni pe această temă. Am solicitat expertiză independentă, nu din lipsă de încredere în competenţa profesională a specialiştilor noştri, ci pentru o totală transparenţă şi pentru a stopa speculaţiile care pot pune în pericol întregul calendar de vaccinare în detrimentrul copiilor şi al evoluţiei sănătăţii publice în România”, a declarat Raed Arafat, ministrul Sănătăţii.

Vaccinul BCG adus din Danemarca face parte din schema gratuită de imunizarea a bebeluşilor şi se administrează acestora încă din maternitate.

Măsura de stoparea a vaccinului este luată pe o perioadă limitată de timp, urmând ca rezultatele expertizei să decidă dacă acesta reprezintă sau nu un risc asupra sănătăţii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2276938593 (2) jpg
shutterstock 790711192 jpg
shutterstock 2691935849 jpg
femeie psiholog jpg
plimbare vecteezy jpg
citire etichete jpg
Dentist - cabinet stomatologic FOTO Shutterstock
parmezan istock jpg
image
image