Ce legătură există între capacitatea de a identifica mirosuri și riscul de demență?

Pierderea timpurie a simțului mirosului poate fi un semn precoce al demenței. Un studiu din 2017 a arătat că dificultatea de a identifica cinci mirosuri obișnuite a fost asociată cu un risc de aproximativ două ori mai mare de a dezvolta demență în următorii cinci ani.

Foto: Shutterstock

Deși unele semne timpurii ale demenței, precum pierderile de memorie și dificultățile de concentrare, sunt relativ bine cunoscute, alte simptome sunt mai puțin înțelese.

De exemplu, nu știam că dificultățile întâmpinate atunci când urci scările pot sugera apariția unor modificări foarte timpurii asociate demenței. Același lucru este valabil pentru dificultățile de a conduce mașina, fragilitatea fizică sau problemele care apar în desfășurarea unor activități obișnuite, precum cumpărăturile alimentare ori spălatul pe dinți.

Știm, de asemenea, că afecțiuni precum boala Alzheimer îți pot afecta simțul gustului și al mirosului cu ani înainte de stabilirea diagnosticului.

Iar potrivit unui studiu publicat în 2017, capacitatea de a recunoaște cinci mirosuri puternice ar putea reprezenta un indiciu util pentru evaluarea riscului de demență.

De ce îți poate afecta demența simțul mirosului?

Cercetătorii nu cunosc încă exact mecanismul care explică această legătură, însă au identificat câteva indicii posibile.

Regiunea creierului responsabilă de procesarea mirosurilor se numește bulb olfactiv. Aceasta se află în apropierea unor zone în care cercetătorii au observat acumulări de proteine în afecțiuni precum boala Parkinson și demența cu corpi Lewy.

Sistemul olfactiv este strâns conectat cu sistemul limbic și cu lobii temporali, regiuni cerebrale esențiale pentru memorie, emoții și gândire.

Jayant Pinto, profesor de chirurgie la Universitatea din Chicago, care a participat la un studiu despre legătura dintre miros și demență, a explicat anterior:

„Un declin rapid al simțului mirosului este un indicator foarte bun al modificărilor structurale care vor apărea ulterior în anumite regiuni ale creierului.

Am reușit să demonstrăm că volumul și forma substanței cenușii din regiunile cerebrale asociate mirosului și memoriei erau mai reduse la persoanele care au înregistrat o deteriorare rapidă a simțului mirosului, comparativ cu cele la care declinul olfactiv a fost mai puțin sever.”

Ce mirosuri ar putea dezvălui riscul de demență?

În studiul din 2017, cercetătorii au evaluat 2.906 femei și bărbați cu vârste cuprinse între 57 și 85 de ani, prin interviuri realizate la domiciliu și teste olfactive. Niciunul dintre participanți nu fusese diagnosticat cu demență la începutul cercetării.

Participanții au efectuat un test validat, alcătuit din cinci probe. Aceștia trebuiau să miroasă mostre cu arome puternice și apoi să aleagă, dintr-o listă cu mai multe variante de răspuns, sursa pe care considerau că o recunosc.

Cele cinci mirosuri testate au fost de pește, piele, portocală, mentă și trandafir.

Menta a fost cel mai ușor de recunoscut, în timp ce mirosul de piele a fost cel mai dificil de identificat.

Majoritatea participanților au reușit să identifice cel puțin patru dintre cele cinci mirosuri. Totuși, rezultatele au arătat că:

• 7% dintre participanți au recunoscut doar două sau trei mirosuri.
• Puțin peste 2% au reușit să identifice un singur miros.
• 1% nu a identificat corect niciuna dintre cele cinci arome.

La cinci ani după testarea inițială, cercetătorii au revenit asupra datelor participanților pentru a verifica cine dezvoltase demență și cine nu.

După ce au ajustat rezultatele în funcție de factori precum vârsta și nivelul de educație, au constatat că persoanele care nu reușiseră să identifice cel puțin patru dintre cele cinci mirosuri la prima evaluare aveau un risc de aproximativ două ori mai mare de a dezvolta demență, comparativ cu cele care le recunoscuseră.

Mai mult, cu cât participanții obținuseră rezultate mai slabe la testul olfactiv, cu atât probabilitatea de a dezvolta ulterior demență părea să fie mai mare.

Pierderea mirosului ar putea fi un semn timpuriu, nu un factor de risc

Un editorial dedicat studiului menționat a subliniat că, deși „disfuncția olfactivă poate preceda apariția demenței, aceasta nu poate fi considerată în niciun caz un factor care provoacă sau crește probabilitatea de apariție a bolii”.

Pierderea simțului mirosului nu reprezintă, în sine, o componentă a „expozomului” nostru,  totalitatea expunerilor la factorii de mediu de-a lungul vieții și nici o boală sau o structură socială.

Prin urmare, autorii editorialului au argumentat că „singura modalitate plauzibilă de a o asocia cu demența este definirea ei ca semn timpuriu al bolii, prezent înainte de apariția altor tulburări cognitive”.

Alte cercetări au arătat că persoanele care nu puteau face diferența între mirosul de gumă de mestecat și cel de benzină aveau tendința de a prezenta semne biologice timpurii ale bolii Alzheimer, precum niveluri mai ridicate ale unor proteine asociate demenței în lichidul cefalorahidian.

Dr. Marie-Elyse Lafaille-Magnan, autoarea principală a studiului respectiv, a declarat:

„Este pentru prima dată când cineva a reușit să demonstreze clar că pierderea capacității de a identifica mirosurile este corelată cu markerii biologici care indică progresia bolii.”

Sursa: Huffington Post