De la Chippendales, direct în ringul de K-1

De la Chippendales, direct în ringul de K-1

Ultima actualizare:
Jelani Khalfani
Jelani Khalfani

Unul dintre foştii membri ai celebrei trupe de stripperi Chippendales, Jelani Khalfani, s-a îndrăgostit de România. Trei luni pe an, americanul locuieşte la Bistriţa-Năsăud, iar în acest timp şi-a redescoperit o pasiune mai veche, şi anume sporturilor de contact.

Jelani a devenit un fan al Superkombat după ce a fost prezent la una dintre galele organize de promotorul Eduard Irimia, iar vineri, în oraşul lui Vlad Ţepeş, Târgovişte, va debuta ca MC pentru promoţia românească. "Tatăl meu este antrenor de arte marţiale la New York, iar eu urmăresc cu atenţie toate competiţiile de gen, inclusiv Superkombat, care a devenit cunoscută şi în America. Va fi o noutate pentru mine să fiu MC la o gală, însă am deja o experienţă vastă din acest punct de vedere, am avut evenimente din Germania, SUA şi până în Norvegia sau Trinidad Tobago", a declarat Jelani, care de curând a intrat şi în industria muzicală, single-ul "Natural" adunând peste jumătate de milion de vizualizări pe Youtube în mai puţin de o lună.


    Jelani Khalfani
Jelani Khalfani


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Spania campioana mondiala jpg
Milei geaca norocoasa jpg
Anglia a cucerit medaliile de bronz jpg
sala de sport
image png
Leo Messi si Harry Kane, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Folarin Balogun (EPA) jpg
Harry Kane (EPA) jpg
image
image