Prima de obiectiv de la CM din Suedia va fi de 3.000 de euro pentru fiecare jucător

Ultima actualizare:

"Naţionala de handbal masculin a României atacă un obiectiv îndrăzneţ, după ce a obţinut cu multă muncă şi concentrare totală calificarea la turneul final al Campionatului Mondial. Este un moment crucial pentru ei şi un moment de care trebuie să profite. Plecăm din poziţia de outsideri, dar avem gânduri mari. Au tot ce le trebuie pentru a câştiga şi mai au nevoie de curajul şi concentrarea maximă pe tot parcursul acestei competiţii. Obiectivul este calificarea în faza următoare a competiţiei, deci clasarea pe locul al treilea în grupă. Prima de obiectiv va fi de 3.000 de euro, iar mai departe vom negocia la faţa locului, în funcţie de performanţe", a spus Gaţu.

Antrenorul echipei naţionale de handbal masculin a României, Vasile Stângă, a promis că jucătorii săi vor face tot posibilul pentru a-şi îndeplini obiectivul la CM din Suedia. "În lotul nostru pentru Suedia avem 4-5 jucători care au fost prezenţi şi la ediţia precedentă, din Croaţia, iar restul sunt jucători aflaţi la prima prezenţă într-o competiţie majoră. Avem o grupă foarte grea, cu Danemarca, o echipă care se prezintă ca pretendentă la titlul mondial, Croaţia nu mai are nevoie de nicio prezentare, iar Serbia poate oricând să bată pe oricine. Sperăm să fim o echipă a certitudinii, să facem meciuri bune şi să ieşim de pe teren cu gândul că am făcut tot posibilul pentru a ne îndeplini obiectivul. Pot să vă promit că vom da totul pentru a realiza acest lucru", a a firmat Stângă.

Selecţionerul echipei naţionale de handbal masculin a României, Vasile Stângă, a anunţat, miercuri, la Crama Domnească din Bucureşti, cei 18 jucători care vor face parte din lotul pentru Campionatul Mondial din Suedia.

Cei 18 handbalişti convocaţi sunt următorii: Mihai Popescu, Ionuţ Ciobanu, Bogdan Pralea - portari, Alexandru Sabou, Gabriel Florea, Alexandru Stamate, Alexandru Şimicu, Alexandru Csepreghi, Cristi Fenici, Daniel Mureşan, Rareş Jurcă, Marius Sadoveac, Valentin Ghionea, Laurenţiu Toma, Ionuţ Georgescu, Marius Novanc, Iulian Stamate, Dan Savenco - jucători de câmp.

Vasile Stângă îi va avea în staf pe secundul Nicolae Munteanu, pe medicul Florin Ciocoiu, pe psihologul Cristian Răducan, pe chimioterapeuţii Florin Dima şi Valentin Cucu şi pe videoanalistul Radu Cheregi.

Delegaţia României va fi condusă de secretarul general al Federaţiei Române de Handbal, Mihai Marinescu, şi de directorul tehnic Gheorghe Goran.

La evenimentul de miercuri a fost prezente mai multe personalităţi din lumea handbalului şi a sportului. Printre acestea s-au aflat preşedintele clubului Oltchim Râmnicu Vâlcea, Ioan Gavrilescu, preşedintele clubului HCM Constanţa, Nicuşor Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, Doina Melinte, antrenorul naţionalei feminine de handbal, Radu Voina, precum şi foşti componenţi ai generaţiei care a câştigat titlul mondial în anii 1961, 1964, 1970 şi 1974.

De asemenea, directorul tehnic al naţionalei feminine, Narcisa Lecuşanu, le-a transmis jucătorilor un mesaj de încurajare din partea medaliatelor cu bronz la Campionatul European din Danemarca şi Norvegia.

Reprezentativa României va participa la Campionatul Mondial din Suedia, care va debuta joi. România va evolua, în ordine, cu Croaţia (14 ianuarie), cu Danemarca (16 ianuarie), cu Algeria (17 ianuarie), cu Australia (19 ianuarie) şi cu Serbia (20 ianuarie), în grupa C preliminară. Obiectivul tricolorilor la CM din Suedia este calificarea în grupele principale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net