Vlad Stancu a adus a șaptea medalie pentru România la Europenele de juniori
Vlad Stancu a cucerit încă o medalie la Campionatele Europene de înot pentru juniori, sâmbătă, după ce a obținut locul al doilea la finala de 800 de metri liber, cu un timp de 7:54.02.
Sportivul român în vârstă de 16 ani a câștigat argintul sub încurajările unei tribune efervescente, trecându-și în palmares a doua medalie individuală la această competiție, după aurul de la 1.500 m liber și a treia la general, el cucerind aurul și cu ștafeta de 4x100 m liber a României.
David Popovici, încă o șansă la supremație
În aceeași zi, David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 de metri liber, obținând cel mai bun timp din penultimul act, 48.31. Sportivul de 17 ani deține recordul mondial de juniori în această probă, 47:13. Patrick Dinu, care a înotat în cea de-a doua semifinală, a încheiat cursa cu timpul de 50.72 și va fi a doua rezervă la finala, care va avea loc, mâine, de la 17:39.
Andra Gorecki s-a clasat pe locul șapte în finala probei de 200 de metri fluture, după ce a înotat pe culoarul al doilea și a încheiat cele patru lungimi de bazin cu timpul de 2:15.58. De asemenea, Aissia Prisecariu și Rebecca Diaconescu și-au oprit parcursul în semifinale la 100 de metri spate, obținând timpii de 1:03.49, respectiv 1:03.71.
Per total, delegaţia României a câştigat, până acum, şapte medalii la competiția desfășurată la Otopeni: patru de aur - ştafeta masculină 4x100 de metri liber (David Popovici, Vlad Stancu, Ştefan Cozma şi Patrick Dinu), David Popovici la 200 de metri liber şi 50 de metri liber, Vlad Stancu la 1.500 de metri liber şi trei de argint - ştafeta mixtă de 4x100 de metri liber (David Popovici, Patrick Dinu, Bianca Costea şi Rebecca Diaconescu), Bianca Costea la 50 de metri liber și recenta medalie a lui Vlad Stancu, argintul la 800 de metri liber.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!