Fotbal intern

Pagina 161
mitrita jpeg
Ne pleacă toţi „magicienii”! Alex Mitriţă, la un pas de New York
După Budescu şi Stanciu, plecaţi la arabi, olteanul Mitriţă se pregăteşte şi el de un transfer departe de ţară, în Statele Unite.
Fotbal intern
16 17 sport shutterstock 484714729 jpeg
Cocoţat pe un munte de bani la 25 de ani
Nicuşor Stanciu a dat lovitura carierei. Nu neapărat din punct de vedere fotbalistic, dar cel puţin din cel material. Internaţionalul român a devenit printr-o simplă semnătură cel mai bine plătit jucător român, el urmând să primească, în fiecare din cei trei ani de contract, cel puţin 2,5 milioane de euro!
Fotbal intern
cfr cluj supercupa romaniei 2018 jpeg
Supercupa României, în Italia sau Spania
O modă lansată în țările cu un fotbal evoluat ar putea fi preluată și de români. Andrei Vochin, consilier al președintelui FRF, a dezvăluit la Telekom Sport că se intenționează organizarea Supercupei României în afara țării, unde sunt comunități mari de români. ”Eu îmi doresc ca o Supercupă a României să se joace afară şi am făcut propunerea asta preşedintelui. Unde avem comunităţi. În special Italia sau Spania.
Fotbal intern
burleanu 0 jpeg
Câte locuri vor avea stadioanele construite la București pentru Euro 2020
Mai sunt exact 500 de zile până la startul Euro 2020, care va fi găzduit și de țara noastră.
Fotbal intern
neil warnock antrenor cardiff gettyimages 1084954198m jpeg
Dispariția lui Emiliano Sala l-a afectat profund pe Neil Warnock
Antrenor la Cardiff City, Neil Warnock a vrut să demisioneze fiindcă el a fost cel care l-a convins pe argentinianul Emiliano Sala să semneze cu echipa galeză
Fotbal intern
stanciu jpeg
Stanciu a plecat în Arabia Saudită, unde va încasa un salariu uriaș
La doar 25 de ani, Nicolae Stanciu a prins contractul carierei din punct de vedere al salariului, dar a făcut un pas înapoi în ceea ce privește performanța. El va juca trei ani și jumătate la Al Ahli, în Arabia Saudită, unde va încasa 2,5 milioane de euro pe an.
Fotbal intern
razvan jpeg
Răzvan Lucescu, fără rival în Grecia. A 16-a victorie din 17 meciuri!
PAOK Salonic îşi continuă marşul triumfal spre titlul de campioană, primul după 34 de ani.
Fotbal intern
teja1 jpeg
9 „stele” căzătoare în curtea lui Mihai Teja
Aproape jumătate din jucătorii de la FCSB au cote de piaţă în scădere la începutul acestui an.
Fotbal intern
sala emiliano gettyimages 1089533784 jpeg
Starul Mbappe, donaţie record pentru căutarea lui Sala
Atacantul Kylian Mbappe de la PSG a contribuit cu 30.000 de euro pentru continuarea operaţiunilor în Canalul Mânecii.
Fotbal intern
viitoruljpg jpeg
Ianis şi Băluţă, vânduţi „la pachet” de Gică Hagi?
Presa italiană susţine că cei doi jucători de la Viitorul vor ajunge din vară la Genoa.
Fotbal intern
cosmin contra  jpeg
Se apropie meciul cu Suedia. 7 întrebări pentru Cosmin Contra
Selecționerul pregătește intens debutul în preliminariile Euro 2020, dar are în continuare multe dileme.
Fotbal intern
sala emiliano epa h 54929827m jpeg
140.000 de euro pentru găsirea lui Emiliano Sala
Oameni de pretutindeni au donat într-un fond, iar suma a permis reluarea operațiunilor de căutare a avionului în care s-a aflat fotbalistul argentinian.
Fotbal intern
sora jpeg
Sora lui Sala mai crede în minuni: „Vă rog, nu opriți căutările!”
Familia fotbalistului dispărut în Canalul Mânecii imploră autoritățile britanice să nu renunțe la operațiuni.
Fotbal intern
sala jpeg
Gheața, cauza dispariției avionului lui Emiliano Sala?
Continuă căutările avionului dispărut deasupra Canalului Mânecii, în care se aflau fotbalistul Emiliano Sala şi pilotul aparatului. Presa britanică a scos la iveală o nouă supoziție legată de motivul posibilei prăbușiri a aparatului de zbor: gheața depusă pe aripi.
Fotbal intern
teja1 jpeg
Analiză: nimic nou sub soare la FCSB după amicalele din Spania
Roș-albaștrii lui Mihai Teja au încheiat cantonamentul de iarnă cu aceleași probleme pe care le aveau sub conducerea lui Dică.
Fotbal intern
chiriches jpeg
Cosmin Contra dă vești bune despre Chiricheș. Ce se întâmplă cu fundașul român
Selecţionerul Cosmin Contra a urmărit în Antalya mai mulți jucători susceptibili de a fi prezenți la echipa națională. El va pleca în Italia, pentru a discuta cu jucătorii de acolo.
Fotbal intern
usain bolt fotbal antrenament epah 54217521 jpeg
Usain Bolt a renunţat la gândul de a deveni fotbalist profesionist
Deținător al recordurilor mondiale la 100 m și 200 m, Usain Bolt a anunţat că a renunţat la ideea de a deveni fotbalist profesionist şi că se va dedica unei cariere de om de afaceri.
Fotbal intern
sala emiliano avion disparut nantes epa h 54923382 jpeg
Emiliano Sala a transmis un ultim mesaj: ”Sunt într-un avion care pare să se dezintegreze”
Fotbalistul Emiliano Sala (28 de ani) a transmis un mesaj audio pe un grup de Whatsapp, prietenilor argentineni, în timp ce se afla în avionul care a dispărut, luni, deasupra Canalului Mânecii.
Fotbal intern
sala jpeg
Ultimele cuvinte ale lui Sala din avionul dispărut: „Frate, sunt mort!"
Unul dintre prietenii care au dialogat prin intermediul mesajelor scrise cu Emiliano Sala pe parcursul zborului de la Nantes la Cardif a dezvăluit că fotbalistul a avut o presimţire neagră.
Fotbal intern
sala emiliano avion disparut nantes epa h 54923006 0 jpeg
17 milioane de euro aruncate în apă! Ce se întâmplă cu banii din transferul fotbalistului dispărut
Accidentul de avion în care a fost implicat fotbalistul Emiliano Sala va deschide o bătălie juridică între cluburile din Nantes şi Cardiff.
Fotbal intern
Latifundiarul se roagă să dea lovitura la transferuri jpeg
Istoria îl contrazice pe Becali
Gigi Becali tot aşteaptă să dea marele tun din fotbal. Deocamdată, chiar dacă este pe ”plus” când priveşte balanţa dintre venituri şi cheltuieli, a trecut mereu pe lângă acea afacere de zeci de milioane de euro la care visează de când a intrat în fotbal. Click! vă prezintă cele mai importante vânzări de jucători din ”era Becali”.
Fotbal intern
cristiano ronaldo goergina lat jpeg
Cristiano Ronaldo a venit cu iubita la proces
Cristiano Ronaldo, starul celor de la Juventus, a avut emoții ieri. El a fost condamnat la 23 de luni de închisoare şi amendat cu 18,8 milioane de euro pentru fraudă fiscală. Totuși, partea bună este că nu va fi încarcerat, deoarece pedeapsa este mai mică de doi ani de închisoare şi nu are cazier. Ronaldo a fost condamnat pentru fraudă fiscală în perioada cuprinsă între 2011 şi 2014.
Fotbal intern
sala emiliano nantes adio colegi jpeg
Fotbalistul Emiliano Sala a dispărut în drum spre Cardiff
Coleg cu Tătărușanu, până mai ieri, Emiliano Sala a plecat din Nantes cu un avion privat însă nu a mai ajuns în orașul galez
Fotbal intern
cristea dinamo jpeg
6 „cai” frumoşi în Liga I. Campionatul e plin de foşti golgheteri
Şase dintre foştii golgheteri ai campionatului sunt legitimaţi şi în prezent la echipe din prima ligă.
Fotbal intern
16 17 sport ioan hora pandurii maccabi tel aviv 3 jpeg
FCSB şi-a luat golgheter-dansator
Gigi Becali nu s-a lăsat până nu a adus la echipă un nou atacant. Liber de contract după despărţirea de echipa turcă Akhisarspor, Ioan Hora s-a înţeles cu patronul FCSB, astfel că ieri a fost prezentat la Palat, iar de azi va începe antrenamentele alături de noii săi coechipieri, în Spania. Click! vă prezintă 7 lucruri inedite despre cel pe care Becali l-a asemuit ieri cu Luis Suarez.
Fotbal intern
ionut radu genoa jpeg
Ionuț Radu, foarte aproape de Internazionale Milano
Ionuț Radu este în acest moment cel mai bine cotat, dar și cel mai curtat jucător român. Prestațiile din poarta celor de la Genoa l-au transformat pe portarul de 21 de ani într-o țintă pentru multe grupări și din vară, mai mult ca sigur, va schimba echipa. El ar vrea să revină la Inter.
Fotbal intern
razvan jpeg
Răzvan Lucescu își continuă marșul spre titlu în Grecia
Răzvan Lucescu își continuă marșul spre titlul de campioană a Greciei cu PAOK, care își păstrează invincibilitatea și după etapa a 16-a.
Fotbal intern
vasile mogos cremonese jpeg
Surpriza lui Cosmin Contra vine din Serie B
Nu mai este mult și vor debuta preliminariile Campionatului European de fotbal, iar selecționerul Cosmin Contra nu pierde vremea: în această perioadă el încearcă să vadă la lucru cât mai mulți jucători români. Unul dintre ei este o surpriză: Vasile Mogoș.
Fotbal intern
gigi becali jpeg
Dovada că Gigi Becali face transferurile ”după ureche”
Într-un interviu acordat pentru Telekom Sport, Ioan Andone a dezvăluit cum își descoperă Gigi Becali preferații din Liga 1: după ureche la propriu, adică după ce îl sună și pe fostul dinamovist.
Fotbal intern
CLIIMA20140516 0228 1 jpeg
Gigi Becali a dezvăluit câți bani a câștigat de când e patronul FCSB
La 16 ani de la preluarea echipei Steaua, transformată acum în FCSB, Gigi Becali a făcut o trecere în revistă a celor mai importante evnimente petrecute în acest interval. Totul în direct la DigiSport. Iată cele mai importante declarații ale investitorului.
Fotbal intern