Cosmin Olăroiu, plătit cu 60 de milioane de euro în 15 ani!

Ultima actualizare:

    Cosmin Olăroiu
Cosmin Olăroiu

De când a plecat din România, în 2007, antrenorul Cosmin Olăroiu a strâns o sumă impresionantă doar din salarii şi prime.

De un deceniu încoace, Oli şi-a construit cu migală un nume în fotbalul arab, ajungând acum să conducă una dintre cele mai bănoase echipe din campionatul Chinei. În toată această perioadă, veniturile sale au înflorit de la an la an, culminând cu prelungirea de contract semnată cu Jiangsu Suning.

Înainte de a debuta în ediţia 2019 a campionatului Chinei (duminică e prima etapă), şefii de la Jiangsu Suning i-au oferit lui Olăroiu o nouă înţelegere, valabilă încă trei ani, până în 2022. Presa asiatică n-a reuşit să afle detaliile financiare, dar se speculează că salariul antrenorului român vor fi de aproximativ şapte milioane de euro pe an, fără a pune la socoteală eventualele bonusuri de performanţă. Aşadar, putem spune Olăroiu va lua de la chinezi în perioada 2018-2022 aproape 30 de milioane de euro, el situându-se astfel pe primul loc, detaşat, în topul celor mai bine plătiţi tehnicieni români.

Privind înapoi la cariera lui Oli, acesta a început să întoarcă banii cu lopata în 2007, atunci când a lăsat Steaua lui Gigi Becali pentru o aventură în spaţiul arab. Mai întâi în Arabia Saudită, la formaţia cea mai titrată (Al-Hilal), acolo unde a stat doi ani şi a fost extrem de apreciat, primind în schimb trei milioane de euro, bani proveniţi din salariu, dar şi din prime. A urmat transferul în Qatar, la Al-Sadd, acolo unde şeicii l-au ţinut doar un an pe Olăroiu, plătindu-l cu două milioane de euro. În 2011, Cosmin a părăsit Qatarul pentru Emirate, ţară unde urma să stea nu mai puţin de şase sezoane. La Al-Ain a avut o retribuţie de peste trei milioane de euro pe an, iar la Shabab Al-Ahli a stat patru ani, începând cu un salariu de patru milioane de euro anual şi terminând cu aproximativ şase milioane. Per total, din 2007 până în 2022, atunci când lui Olăroiu îi va expira înţelegerea cu Jiangsu Suning, averea antrenorului român (fără a lua în calcul afacerile şi investiţiile) a crescut până la cel puţin 60 de milioane de euro.

Banii câştigaţi de Olăroiu în afara ţării

Echipă        Perioadă     Salariu aproximativ

Al-Hilal       2007-2009  3.000.000

Al-Sadd      2009-2010  2.000.000

Al-Ain        2011-2013  7.000.000

Shabab Al-Ahli    2013-2017  20.000.000

Jiangsu Suning     2018-2022  28.000.000

TOTAL       60.000.000

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net