Fotbal intern
Pagina 243

Man se vede plecat de la FCSB în 5 ani
Ajuns deja titular la Steaua, deşi nu are decât 19 ani, Dennis Man a declarat că peste cinci ani se vede jucând într-un mare campionat al Europei, de preferinţă Spania, şi spune că atacantul Cristiano Ronaldo este un jucător aproape perfect.
Fotbal intern
Mircea Lucescu a început să «jongleze» cu naţionala Turciei
Pentru că naţionala României e departe de CM 2018, măcar Mircea Lucescu să ajungă la turneul final din Rusia de anul viitor. Proaspăt selecţioner al turcilor, „Il Luce” a luat un prim contact cu atmosfera din cantonamentul otomanilor.
Fotbal intern
EXCLUSIV! Viitorul vine din ferma de căpşuni
Naţionala lui Daum nu ne mai poate face fericiţi în campania pentru Mondialul din 2018, dar puştii lui Daniel Isăilă atacă Europeanul sub 21 de ani din 2019. O nouă generaţie pleacă la drum şi e bine să stăm cu ochii pe viitor, dacă prezentul e lipsit de valoare. Iar acum forţa ne vine din afară, de la copiii cu şcoli înalte! Alexandru Paşcanu o are pe cea a „Vulpilor” campioane în 2016.
Fotbal intern
Deac şi Bicfalvi, incerţi la naţională
Elevii lui Daum au avut marţi un antrenament de două ore, ei pregătindu-se de „dubla” cu Armenia şi Muntenegru, dar Ciprian Deac şi Eric Bicfalvi nu au participat.
Fotbal intern
Ciprian Tătăruşanu: «Portarii sunt curajoşi, nu nebuni»
Ciprian Tătăruşanu, portarul echipei naţionale, a dialogat cu fanii prin intermediul FRF TV şi a dezvăluit câteva secrete ale carierei.
Fotbal intern
Golofca, pus la zid: "Are capacitate intelectuală de nota doi!"
Dinamovistul Cornel Dinu l-a criticat pe jucătorul FCSB-ului, Cătălin Golofca, după ce a analizat meciurile acestuia din ultima perioadă.
Fotbal intern
Hagi, dezvăluiri despre "perla" lui Becali: "Dacă mai ia şi o ţigărică, asta e, ce să faci?"
Florinel Coman e cel mai scump transfer al FCSB-ului, la egalitate cu Rusescu şi Alibec, fiecare costând două milioane de euro. Dar, jucătorul venit de la Viitorul e fumător înrăit şi pierde nopţile, iar fostul său antrenor, Hagi, a recunoscut că puştiul nu are o viaţă extrasportivă exemplară.
Fotbal intern
Cât de frumoasă este familia lui Cristiano Ronaldo!
Fotbalistul portugez, Cristiano Ronaldo (32 ani) dezvăluie prietenilor săi virtuali cine sunt noii membri ai familiei sale. El a încărcat pe o rețea de socializare o poză cu cei doi bebeluși, fratele lor mai mare și iubita însărcinată.
Fotbal intern
Oțelul are viitorul asigurat: fiul lui Apostol visează să bată Barcelona
Iulian Apostol s-a retras, dar pasiunea pentru fotbal i-a insuflat-o lui David, băiatul său de 7 ani.
Fotbal intern
Sepsi a bătut-o pe Poli Iași!
OSK Sfântu Gheorghe a învins, în deplasare, cu scorul de 2-0, formaţia CSM Poli Iaşi. Golurile au fost marcate de Claudiu Herea, în minutele 30 şi 84, în timp ce în minutul 69, antrenorul gazdelor Flavius Stoican a fost trimis în tribună pentru proteste.
Fotbal intern
Se bate Becali cu Rădoi şi Oli în Liga I?
Patronul lui Juventus Bucureşti, Ciuclea, susţine că a tratat cu Rădoi, fostul jucător şi antrenor al roş-albaştrilor, pentru a-i vinde pachetul majoritar de acţiuni, suma tranzacţiei urmând a fi de peste un milion de euro.
Fotbal intern
Exclusiv! Uriaşul din poarta naţionalei, "prizonier" în Anglia
Ajuns la 30 de ani, portarul Costel Pantilimon este o prezenţă constantă la prima reprezentativă a României. Deşi a ”bifat” aproape toate convocările din ultimii ani, fotbalistul care măsoară 2.03 metri are însă o supărare: joacă foarte rar la echipa de club. „E frustrant”, spune cel poreclit ”Guliver”, unul dintre cei mai sufletişti jucători din lotul „tricolorilor”. Pantilimon vede cu ochi buni viitorul naţionalei, chiar dacă prezentul nu este deloc roz.
Fotbal intern
"Doctorul" Daum şi "pacientul" Denis Alibec
Neconvocarea lui Denis Alibec rămâne principalul reproş care i se aduce în această perioadă lui Christoph Daum. Luni, selecţionerul s-a ferit să ofere prea multe detalii despre decizia sa de a nu apela la serviciile vârfului de 26 de ani.
Fotbal intern
Daum a primit o undiţă de la Gazeta Sporturilor: "Baftă la peşte!"
Selecţionerul Christoph Daum a primit cadou o undiţă la conferinaţ de presă din partea unui jurnalist al Gazetei Sporturilor, după ce tehnicianul a afirmat despre publicaţie că este bună doar la împachetat peştele. Daum s-a enervat, a refuzat cadoul, iar ziaristul i-a urat baftă la peşte, ceea ce înseamnă de fapt ghinion.
Fotbal intern
De ce nu e Alibec la naţională? Explicaţiile selecţionerului
Pentru a prefaţa meciurile cu Armenia (1 septembrie) şi Muntenegru (4 septembrie), selecţionerul Christoph Daum a susţinut astăzi o conferinţă de presă.
Fotbal intern
Daum ne promite marea cu sarea: "Ne calificăm la Euro 2020!"
Cu şanse minime de a duce naţionala României la Mondialul din 2018, selecţionerul Daum garantează că tricolorii se vor califica la următorul turneu final, Euro 2020.
Fotbal intern
FCSB a învins Botoșani! Budescu: ”O să revenim mult mai puternici”
FCSB a bătut pe FC Botoşani, 2-0, golurile fiind marcate de Budescu '18 şi Tănase '41.
Fotbal intern
Viitorul, în sfârșit a marcat și a câștigat!
Campioana a pus capăt unei serii de cinci partide în campionat în care nu înscrisese.
Fotbal intern
Şapte zile pentru trei transferuri
Cosmin Contra vrea să-şi întărească lotul, mai ales că recent a rămas fără trei fotbalişti importanţi, dar lunea viitoare se încheie perioada de mercato. Dinamo s-a impus în faţa celor de la Voluntari, 3-1, e pe loc de play-off, însă tehnicianul e nemulţumit. După fiecare etapă el face un apel către conducători, dorind achiziţii pe posturile deficitare, şi totuşi rugile sale rămân fără răspuns.
Fotbal intern
Contra, după 3-1 cu Voluntari:”Așa vreau să văd echipa meci de meci”!
Tehnicianul Cosmin Contra a declarat după meciul cu FC Voluntari, scor 3-1, că i-a plăcut prestaţia elevilor săi şi că Dinamo se putea impune chiar la o diferenţă mai mare.
Fotbal intern
Ionuț Popa, după 4-3 cu CFR: ”M-am gândit la meciul Dinamo - Foresta”
Ionuț Popa a făcut o tumbă de bucurie la 4-0 pentru echipa sa în meciul cu CFR, dar după revenirea clujenilor la 4-3 a crezut că o să piardă. El a declarat că se temea să nu se repete scenariul de la Dinamo - Foresta, când roș-albii au avut 4-0 și au fost învinși cu 5-4.
Fotbal intern
Incredibil! Timișoara a produs prima înfrângere a CFR-ului! S-au dat șapte goluri!
Poli Timişoara a bătut CFR-ul cu scorul de 4-3, echipa de pe Bega conducând cu 4-0 după o oră de joc.
Fotbal intern
Golofca, duşmanul echipei care l-a crescut
Cătălin Golofca îmbracă de trei săptămâni tricoul roş-albastru, nesperat pentru unul care a bifat doar un sezon în prima divizie. Dar, a ajuns aici datorită evoluţiei sale de la începutul campionatului, când a câştigat, de unul singur, două meciuri pentru FC Botoşani.
Fotbal intern
Care naţională e mai bună?
România mai are şanse doar matematice de calificare la Campionatul Mondial din Rusia şi în acest context i-a venit şi curajul selecţionerului nostru german. Acesta s-a gândit să inoveze lotul pentru următoarele două meciuri din preliminarii, doar că diferit nu înseamnă neapărat mai bun! Iar neamţul e posibil să fi făcut nişte nedreptăţi şi să fi lăsat acasă o echipă care i-ar învinge-o pe a lui!
Fotbal intern
«Regele» Hagi nu renunţă la Viitorul
Gică Hagi nu este tentat să renunţa la Academia pe care o are la Constanţa. Asta chiar dacă ar urma să plece în Turcia. Anunţul a fost făcut de directorul general al campioanei, Cristi Bivolaru.
Fotbal intern
Qarabag, fantoma din Liga Campionilor
Grupele Ligii erau o afacere între granzii continentului, dar de când la UEFA cuvântul de bază e “globalizare” lucrurile s-au schimbat. Preliminariile pe ruta campioanelor permit acum şi accidente, iar unul dintre cele mai mari s-a produs miercuri în Danemarca.
Fotbal intern
Ne ducem la vale rău de tot
Cel puţin pentru câteva sezoane, România nu va trimite decât o singură echipă în preliminariile Ligii Campionilor. E principala consecinţă a rezultatelor modeste înregistrate în ultimul timp de formaţiile noastre pe plan continental.
Fotbal intern
Hagi: ”Gigi Becali m-a avut în casă și m-a pierdut!”
Gică Hagi nu-l iartă pe Gigi Becali și a comentat dur declarațiile acestuia conform cărora Viitorul ar putea intra în faliment.
Fotbal intern
Burleanu se scuză că nu l-a pus pe Lucescu la națională!
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, spune că nu l-a contactat pe Mircea Lucescu pentru a prelua naționala fiindcă nu ar fi fost corect față de actualul antrenor Daum, neamț ce aproape a ratat calificarea la Mondialul din 2018.
Fotbal intern
Patronul lui Juventus București voia să facă schimbările cu o stație de emisie-recepție!
Daniel Opriţa, fostul antrenor al celor de la Juventus, a fost dat afară cu bodyguarzii și a povestit episoade incredibile despre patronul Ilie Ciuclea.
Fotbal intern