Adrian Păun, dedicație inedită pentru soția însărcinată

Ultima actualizare:

    Adrian Păun a anunțat într-un mod original că va deveni tatăFOTO: Sportpictures.eu
Adrian Păun a anunțat într-un mod original că va deveni tatăFOTO: Sportpictures.eu

CFR Cluj s-a impus greu, cu scorul de 1-0, în deplasare, cu Chindia Târgoviște. Autorul unicului gol al meciului, Adrian Păun, a avut o dedicație specială pentru soție după reușită.

Într-un meci în care Chindia a fost dezavantajată de arbitraj, CFR a reușit să se impună printr-un penalty. Cum executantul obișnuit, Deac, ieșise de pe teren accidentat, executantul a fost Adrian Păun (25 de ani), care nu l-a iertat pe portarul Aioanei. Imediat după reușită, el a avut o dedicație specială pentru soție, băgându-și mingea pe sub tricou și anunțând pe toată lumea că este însărcinată. La finalul partidei, el a dat mai multe detalii: ”Dedic golul soției mele care este însărcinată, sper să nască o fetiță sănătoasă. Apoi lui Cipi Deac, care a ieșit accidentat, sper să iasă bine la RMN, și analistului nostru video că are și el are ceva probleme”, a declarat mijlocașul campioanei.

Adrian și Anda Păun s-au căsătorit la începutul lunii octombrie, după o relație de peste cinci ani, la nuntă participând toți coechipierii fotbalistului, dar și celebra interpretă Vlăduța Lupău, viitoarea fină a celor doi miri.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
709ebae8 2248 4561 9c4e 17524a8b84d5 jpg
Sicriu Mircea Lucescu jpg
Sicriu Mircea Lucescu 3 (FOTO Click!) jpeg
Mircea Lucescu (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (EPA) 3 jpg
Mircea Lucescu 1 (FOTO Click!) jpeg
Mircea Lucescu (EPA) 2 jpg
image
image