Boloni îl salvează pe Rednic. Dinamo se reconstruieşte cu ajutor de la Anvers
Dinamo a „beneficiat” în primele 21 de etape de un lot foarte slab, iar această părere au avut-o în unanimitate oamenii de fotbal din România. Din acest motiv Mircea Rednic s-a grăbit să facă curăţenie şi a eliberat foarte multe locuri, care acum trebuie ocupate. Şi nu e chiar atât de simplu.
Asta pentru că la reunire au lipsit Hanca, Şerban, Katsikas, Pesic, Muțiu, Corbu și Axente, iar în locul lor nu a venit încă nimeni nou faţă de cei aterizaţi înainte de întreruperea campionatului. Cum până la reluarea din 2 februarie nu mai e chiar aşa de mult, Mircea Rednic caută urgent jucători şi încearcă să meargă la sigur. Astfel, „Puriul” a luat legătura cu Ladislau Boloni, bunul său prieten care o antrenează în Jupiler League pe Anvers. Rednic i-a cerut acestuia să-i ofere măcar împrumut câţiva jucători buni, dar care dintr-un motiv sau altul n-au cum să joace la valoni în acest sezon. Iar Boloni a spus da. Astfel, fostul selecţioner i-a trimis în „Groapă” pe Reda Jaadi, un mijlocaș belgian în vârstă de 23 de ani, iar pe drum mai sunt fundaşul Daniel Opare, 28 de ani, un ghanez cu 13 meciuri în această ediție pentru Anvers, şi mijlocașului dreapta Zotsara Randriambololona, cu dublă cetățenie, franceză și malgașă. „Are ambiție mare, șut la poartă, eu cred că are posibilitatea să crească acolo. Are capacitate de efort foarte mare, are și voință, plus un egoism pozitiv pentru un jucător de atac. Poate juca și al doilea vârf, băiatul este polivalent. Trebuie să-l asculte pe Mircea Rednic și o să fie bine pentru el”, a comentat Loți Boloni despre Jaadi, pentru Gazeta Sporturilor. De când a venit Rednic la Dinamo au mai ajuns Mustoe, Ehmann, Aliji, Ait-Atmane şi Montini.