Ei sunt eroii Stelei

Ultima actualizare:

    Stanciu a fost  decisiv pentru  Steaua în  ultimele meciuri
Stanciu a fost decisiv pentru Steaua în ultimele meciuri

Cu golurile sale din ultima lună, Nicuşor Stanciu a ţinut Steaua în viaţă în victoria cu 2-0 cu Botoşani. Roş-albaştrii n-ar fi redevenit însă favoriţi la titlu fără ajutorul celor de la Astra, antrenorul Şumudică şi vârful Alibec fiind armele principale cu care giurgiuvenii au bătut-o cu 3-1 pe ASA Târgu-Mureş.

Dacă Steaua nu s-a prăbuşit definitiv în această primăvară este în primul rând meritul lui Nicuşor Stanciu. Cu vedetele Tănase, Chipciu şi Adi Popa intrate într-un con de umbră, trupa lui Gâlcă s-a menţinut în fruntea clasamentului datorită lui Stanciu. În ultima lună, mijlocaşul de 22 de ani a marcat şase goluri, două cu Universitatea Cluj, două cu Dinamo, unul cu Chiajna şi unul cu Botoşani, reuşite care au revitalizat-o pe Steaua, ajunsă la un moment dat în „moarte clinică”.

La fel ca în meciul de duminică seara contra Botoşaniului (când a dat pasa de gol pentru Varela), contribuţia lui Nicuşor Stanciu n-a fost doar pe tabela de marcaj. Jucătorul transferat în 2013 de la Vaslui e în acest moment cel mai inspirat stelist atât la finalizare cât şi la coordonare, fiind unul dintre puţinii jucători din Liga I care merită cu prisosinţă laurii de campion la finalul sezonului.

Marius Şumudică: «Mi-e scârbă!»

Eforturile lui Nicuşor Stanciu din ultimele etape ar fi fost spulberate dacă cei de la Târgu Mureş n-ar fi cedat şefia clasamentului cu o etapă înainte de final. Practic, „astrele” s-au aliniat pentru Steaua la Giurgiu, acolo unde o formaţie fără obiectiv (deja calificată în Liga Europa) a defilat pe lângă principala candidată la titlu înaintea rundei, ASA Târgu Mureş. Deşi e un antistelist convins, antrenorul Marius Şumudică a respectat competiţia, mobilizându-şi jucătorii pentru un meci mare.

„Este un titlu mincinos pe care îl ia Steaua pentru că Şumudică i-a făcut campioni. Mi-e scârbă de titlul pe care îl vor lua. De ASA îmi pare rău, dar nu puteam să mă dau la o parte chiar dacă pe stelişti nu-i înghit nici cu 10 kile de lămâi”, a spus Şumudică în stilul caracteristic, subliniindu-şi rolul esenţial în situaţia actuală a ierarhiei din Liga I.

Totuşi, Marius Şumudică n-a fost pe teren în meciul Astra – ASA (3-1), astfel că Steaua mai avea nevoie de un erou. Acesta a apărut la timp în persoana lui Denis Alibec (24 de ani), autorul primelor două goluri ale giurgiuvenilor. Marea speranţă a fotbalului românesc din urmă cu câţiva ani nu e străin de Steaua, club pe la care a trecut în perioada junioratului, în 2006.  „Am primit multe mesaje şi telefoane de felicitare. De la Gigi Becali? Nu, vă daţi seama, dar nici nu mă aşteptam”, a declarat Alibec.

Iaşiul ameninţă Steaua

Deşi multă lume consideră meciul Stelei de la Iaşi o simplă formalitate în drumul spre titlul cu numărul 26 al roş-albaştrilor, moldovenii ameninţă supremaţia Stelei. „Am discutat deja cu jucătorii şi cu antrenorul Napoli. Vom demonstra că nu suntem aşa de mici cum ne cred alţii. Dacă avem onoare şi demnitate nu trebuie să lăsăm lucrurile aşa”, a declarat luni Florin Prunea, preşedintele grupării din Copou. Meciurile decisive pentru stabilirea campioanei, CSMS Iaşi – Steaua şi Târgu Mureş – Oţelul se vor disputa joi, începând cu ora 20.00.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene si Albert de Monaco Facebook2 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net