FCSB a intrat în era Teja

Ultima actualizare:

    Vicecampioana s-a reunit ieri sub comanda noului antrenor. Acesta vrea să revoluţioneze totul la echipă pentru a câştiga în primăvară războiul cu CFR ClujFOTO: Sportpictures.eu
Vicecampioana s-a reunit ieri sub comanda noului antrenor. Acesta vrea să revoluţioneze totul la echipă pentru a câştiga în primăvară războiul cu CFR ClujFOTO: Sportpictures.eu

Roş-albaştrii sunt mereu cei mai buni din campionat, dar toţi tehnicienii nou-veniţi au în cap schimbarea. De jucători, de strategie, de pregătire şi în general de tot ce miroase a vechi. Asta n-a condus la mari rezultate, ba dimpotrivă, dar Mihai Teja face la fel cu aceeaşi idee de a muri măcar pe mâna lui.

Cu excepţia lui Filipe Teixeira, Junior Morais şi Bogdan Planic, toţi FCSB-iştii s-au prezentat ieri la Institutul Naţional de Medicină Sportivă pentru clasica vizită medicală. Azi cu toţii vor efectua o ședință de pregătire, iar mâine se va pleca în Spania, pe Costa del Sol. În minţile tuturor sunt cele şase puncte care îi despart de lider şi Mihai Teja anunţă revoluţia în primul 11, mai ales că nu ştie cât timp va avea mână liberă. Astfel, în pregătirile din Peninsula Iberică staff-ul tehnic va lucra la omogenizarea unei formule de joc cu multe modificări faţă de perioada în care echipa a fost antrenată de Nicole Dică. În poartă va rămâne titular Cristi Bălgrădean, care nu are rival în ciuda faptului că Andrei Vlad îşi aşteaptă rândul. În apărare, compartimentul cu cele mai multe probleme în prima parte a sezonului 2018-2019, se vor produce minimum două schimbări.

Tandia vine în locul lui Gnohere

Din partea dreaptă e aşteptată dispariţia lui Romario Benzar, jucătorul având o ofertă din străinătate pe care Gigi Becali e dispus s-o accepte. În locul său va fi retras din flanc Mihai Roman, singura soluţie în acest moment, dacă nu se va transfera un jucător nou. Apoi, în centru va intra cel mai probabil Iulian Cristea, transferul său de la Gaz Metan Mediaş fiind pe ultima sută de metri. În acest caz Mihai Bălaşa urmează să treacă pe banca de rezerve. Celălalt central va fi Bogdan Planic, iar în stânga va juca tot Junior Morais. La închidere, lângă Mihai Pintilii, va apărea un alt jucător de la Gaz Metan, Boubacar Fofana, mult mai tehnic decât Nedelcu, Filip sau Popescu, jucători care nu ajutau la posesie, noua obsesie a lui Becali.

FCSB s-a reunit ieri la INSM pentru vizita medicală obligatorie
FCSB s-a reunit ieri la INSM pentru vizita medicală obligatorie

Apoi, în linia de trei mijlocaşi ofensivi va intra Florentin Matei, deja adus de la Astra, acesta urmând să fie încadrat de Florin Tănase şi Denis Man. În atac e posibil să apară o mare problemă pentru că Harlem Gnohere e deja foarte greu de păstrat. Francezul are multe oferte bune din străinătate şi toate indiciile duc spre un transfer al acestuia în această iarnă. În locul lui ar urma să ajungă Ibrahima Tandia, jucătorul din Mali care a făcut furori în tur la Sepsi Sfântu Gheorghe. Perioada de transferuri e însă în toi şi mai pot apărea noutăţi până la reluarea Ligii 1.

Dinamo Kiev, cel mai tare adversar în Spania

FCSB a fugit de iarna din România în Spania, pe Costa del Sol, unde pe lângă terenuri bune Man şi compania vor găsi şi parteneri puternici pentru meciuri amicale. Au programate deja trei întâlniri serioase, pe 17 ianuarie, cu Luzern, din Elveţia, pe 20 ianuarie cu Shanghai Shenhua, din China, şi pe 23 ianuarie cu ucrainenii de la Dinamo Kiev. Primul meci al FCSB-ului după pauza competiţională va fi pe 2 februarie, la Călăraşi, cu Dunărea lui Dan Alexa.

Un posibil prim 11 al FCSB-ului:

Bălgrădean –  Roman, Planic, Cristea, Morais – Fofana, Pintilii – Man, Matei, Tănase – Tandia

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net