«Filantropul» Porumboiu
Porumboiu îşi plăteşte regeşte vedetele Wesley, Adailton sau Sânmărtean în speranţa că aceştia îl vor ajuta să câştige primul titlu din istoria Vasluiului. Singurii care ţin pasul cu el sunt patronul Rapidului, Copos, şi cel de la CFR Cluj, Paszkany.
Criza financiară din ultimii ani a cuprins şi fotbalul românesc, aşa că salariile fotbaliştilor au scăzut şi ele de la sezon la sezon. Acum, un salariu de 120.000 de euro pe an, care în 2008 putea fi plătit şi de echipe mici, a ajuns un lux în Liga I.
Singurul patron care continuă să plătească salarii la nivelul lui 2008 e Porumboiu. Patronul celor de la FC Vaslui a reuşit să atragă în Moldova fotbalişti precum Wesley, care era dorit şi de granzii din Portugalia, sau Adailton, care a refuzat-o pe Cesena pentru a semna cu galben-verzii.
Deşi i s-a dus vestea că e foarte zgârcit, Copos a reuşit să atragă în această vară în Grant vedete ale naţionalei, precum Ciprian Deac, Dan Alexa, Romeo Surdu sau Iulian Apostol, toţi fiind plătiţi cu mai mult de 200.000 de euro pe an.
Pe acelaşi nivel financiar se situează finanţatorul lui CFR Cluj, Arpad Paszkany, care însă plăteşte cele mai mari salarii jucătorilor vechi, aflaţi de câţiva ani la club. Altădată lider la acest capitol, Gigi Becali a strâns punga în ultimul timp, instituind o limită maximă de 120.000 de euro pe an, singurul care „sparge" această barieră fiind Geraldo.
Adrian Porumboiu (FC Vaslui)
Cele mai mari salarii: Wesley Lopes - 420.000 €, Adailton Martins - 350.000 €, Lucian Sânmărtean - 300.000 €
Afaceri: Se numără printre primii cinci agricultori din România. Este proprietarul mai multor fabrici de panificaţie, lactate, magazine. Totodată, deţine o serie de ferme agricole şi zootehnice precum şi una dintre cele mai mari fabrici de biodiesel din sud-estul Europei, Ulerom.
Avere: 150 milioane €
Performanţe: Plăteşte anual pe salarii: 4,1 milioane de euro
Arpad Paszkany (CFR Cluj)
Cele mai mari salarii: Ricardo Cadu şi Gabriel Mureşan - 250.000 €, Roberto De Zerbi - 180.000 €, Sixto Peralta - 175.000 €
Afaceri: Este unul dintre cei mai mari jucători din domeniul imobiliar, dar firma sa, Ecomax, este şi dealer Opel şi Chevrolet în Cluj.
Avere: 42 milioane €
Performanţe: două titluri (2008, 2010), trei Cupe ale României (2008, 2009, 2010), două Supercupe ale României (2009, 2010)
Plăteşte anual pe salarii: 3,5 milioane de euro
George Copos (Rapid)
Cele mai mari salarii: Ciprian Deac - 300.000 €, Marius Constantin, Romeo Surdu, Dan Alexa - 250.000 €
Afaceri: Ana Holding are o structură diversificată, printre care: industrie electrotehnică, transporturi, hoteluri, industrie alimentară.
Avere: 200 milioane €
Performanţe: două titluri (1999, 2003), patru Cupe (1998, 2002, 2006, 2007), patru Supercupe (1999, 2002, 2003, 2007), sfertfinalist în Cupa UEFA (2006)
Plăteşte anual pe salarii: 3,5 milioane de euro
Gigi Becali (Steaua)
Cele mai mari salarii: Geraldo Alves - 300.000 € (restul jucătorilor nu depăşesc plafonul de 120.000 €)
Afaceri: A fost afectat drastic de criză. Deţine numeroase proprietăţi imobilare, dar şi firmele Uzina Mecanică Drăgăşani, Avicola Iaşi şi Arcom SA, toate aproape de faliment.
Avere: 200 milioane €
Performanţe: două titluri (2005, 2006), o Cupă a României (2011), o Supercupă a României (2006), semifinalist în Cupa UEFA (2006)
Plăteşte anual pe salarii: 2,5 milioane de euro
Ioan Niculae (Astra Ploieşti)
Cele mai mari salarii: Ousmane N'Doye - 180.000 €, Miranda - 100.000 €, L. Goian - 60.000 €, Takayuki Seto - 60.000 €
Afaceri: Activează în principal în agricultură (deţine controlul uriaşului holding InterAgro), administrând 50.000 de hectare de teren agricol. Are afaceri şi cu rafinării, combinate chimice, hoteluri, firme de consultanţă, restaurante, abatoare şi imobiliare.
Avere: 950 milioane €
Performanţe: Plăteşte anual pe salarii: 2 milioane de euro