FOTO Brazilienii, în stare de şoc! Accident cutremurător la Belo Horizonte

Ultima actualizare:

    Belo Horizonte e unul dintre oraşele Cupei Mondiale
Belo Horizonte e unul dintre oraşele Cupei Mondiale

Cel puţin două persoane au murit, iar alte 19 au fost rănite, joi, în urma prăbuşirii unei pasarele - aflate în construcţie cu ocazia Campionatului Mondial - deasupra unei autostrăzi, la Belo Horizonte (sud-est), a anunţat Secretariatul Sănătăţii din statul Minas Gerais.

Pompierii au anunţat într-un prim bilanţ moartea unei persoane şi rănirea altor 13. În total 14 echipe de pompieri au intervenit.

Preşedinta Dilma Rousseff şi-a exprimat joi seara "solidaritatea faţă de familiile victimelor, în acest moment dureros". "Guvernul se pune la dispoziţia primăriei şi autorităţilor de la Belo Horizonte pentru tot ceea ce este necesar", a adăugat ea, într-un mesaj postat pe Twitter.

Accidentul s-a produs către ora locală 15.30 (21.30, ora României), o pasarelă de ciment prăbuşindu-se peste patru vehicule - două camioane, un autobuz şi un autoturism - la o distanţă de aproximativ cinci kilometri de stadionul pe care găzduieşte meciuri din Campionatul Mondial de Fotbal.

Partea din faţă a autobuzului, de culoarea galbenă, a fost turtită de către structură, potrivit unor imagini difuzate de o televiziune locală.

Şoferiţa autobuzului a fost ucisă pe loc, potrivit unei purtătoare de cuvânt contactate de AFP şi care nu a fost în măsură să furnizeze detalii suplimentare.

Alt vehicul strivit de structură nu era vizibil în imaginile transmise de televiziune.

Accidentul de la Belo Horizonte
Accidentul de la Belo Horizonte

"Parcă ar fi avut loc un cutremur", a declarat un martor, Daniel Magalhães, citat de site-ul de ştiri G1 al ziarului O'Globo.

"Pământul s-a zguduit puternic. Am auzit nişte zgomote asurzitoare. M-am uitat şi am văzut o pasarelă pe jos", a adăugat acest martor.

 "Pasarela se află în faza finală de construcţie, iar muncitorii tocmai scoteau schelele (care o susţineau) atunci când a avut loc accidentul", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al pompierilor din Belo Horizonte.

Accidentul de la Belo Horizonte
Accidentul de la Belo Horizonte

Pasarela, a cărei construcţie a început în urmă cu aproape un an, făcea parte dintr-un plan general de lucrări în vederea Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia, care se desfăşoară în perioadă 12 iunie-13 iulie, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Secretariatului pentru Lucrări Publice din cadrul Primăriei Belo Horizonte.

"Pasarela urma să deservească un BRT", o linie de autobuze de tip expres care circulă pe un drum exclusiv, potrivit purtătoarei de cuvânt.

Accidentul de la Belo Horizonte
Accidentul de la Belo Horizonte

Ea a declarat că o parte a lucrărilor a fost finalizată şi că pasarela care s-a prăbuşit, construită de către firma Cowan, urma să fie livrată la sfârşitul lui iulie.

La Belo Horizonte s-au jucat deja cinci meciuri în cadrul Campionatului Mondial. Oraşul va găzdui una dintre semifinale, marţi, între învingătorii sferturilor de finală dintre Brazilia-Columbia şi Franţa-Germania, meciuri programate vineri.

Daca esti pasionat de fotbal, acum ai sansa de a câstiga o tableta si alte zeci de premii! Intra pe sectiunea dedicata Campionatului Mondial de pe dolce-sport.ro si participa la concurs. AICI aveti link catre concursul cu întrebari din istoria Mondialelor de fotbal.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image