Gigi Becali, cu 61.000 de euro la tribunal!

Ultima actualizare:

Obrazul subţire cu cheltuială se ţine! Zicala i se potriveşte de minune lui Gigi Becali, finanţatorul Stelei. Deloc zgârcit atunci când vine vorba de propria persoană, latifundiarul din Pipera este o apariţie, indiferent de contextul şi locul în care se află. Aşa s-a întâmplat şi ieri. Chiar dacă motivul prezenţei lui în public nu a fost cu siguranţă unul care să-i facă plăcere, Becali a afişat o ţinută de milioane. La propriu. Şi la figurat.

Afaceristul a ajuns dis-de-dimineaţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost un nou termen în procesul "Schimbului de terenuri cu MApN". Potrivit procurorilor, MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu Becali, acesta din urmă primind 28,89 hectare de teren arabil intravilan. În urma acestei tranzacţii, statul român a fost prejudiciat cu 892.758 de dolari. Şeful Stelei a fost acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, a fost achitat în 2012, însă decizia a fost atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al instanţei supreme, procurorii solicitând închisoare cu executare pentru Becali.

Cu noaptea-n cap, dar optimist, Gigi Becali a coborât din limuzina de lux care l-a adus la poarta instituţiei. Latifundiarul din Pipera s-a "aranjat" pentru întâlnirea cu magistraţii: a purtat o ţinută Brioni, care costă undeva la 10.000 de euro: costum gri, cămasă neagră, cravată roz, pantofi negri. Becali este recunoscut ca un personaj cu gusturi alese atunci când vine vorba de îmbrăcăminte, fiind client fidel al designerului exclusivist Brioni. Patronul Stelei nu a neglijat nici accesoriile, având butonii - un model cu cruce, special ales - poleiţi cu aur.

Mai mult decât atât, metalul preţios s-a aflat şi pe mâna omului de afaceri. Becali se mândreşte cu un ceas de lux, Ulysee Nardin, evaluat la 45.000 de euro, a cărui brăţară este din aur galben. Şi ca peisajul să fie complet, nu putea lipsi din mâinile stelistului un telefon. Şi nu orice telefon, ci un Vertu Constellation, placat cu aur galben, al cărui preţ depăşeşte 6.000 de euro.

«Sunt expert în materie penală»

Gigi Becali nu a rezistat până la finalul audierilor din dosar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motivând că trebuie să plece pentru că are treabă în Parlament. Totuşi, după ce a asistat preţ de mai bine de o oră la şedinţă, patronul din Ghencea a părăsit sala de judecată, precizând că a auzit suficient cât să-şi facă o părere de "expert": "Am făcut 3 ani la Facultatea de Drept şi în materie penală eu sunt expert. Dacă mă fac avocat cred că intru cu judecătorii într-un proces de simpatie, dar şi într-un joc ca şoarecele şi pisica".

Amânări în dosarele cu oameni de fotbal

Ziua de ieri a fost una lungă pentru fotbalul românesc. Ambele procese de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care erau implicate nume importante din „sportul rege” au durat până în jurul orei 20.00 şi ambele s-au soldat cu amânări.

În Dosarul „Terenurilor MApN”, în care este implicat Gigi Becali, judecătorul a decis noul termen chiar de ziua de nume a latifundiarului din Pipera, pe 23 aprilie, când e Sfântul Gheorghe. În Dosarul „Transferurilor”, în care fraţii Becali, George Copos, Cristi Borcea, MM Stoica, Gigi Neţoiu, Gică Popescu şi Jean Pădureanu sunt acuzaţi de producerea unui prejudiciu de 10 milioane de euro, s-a stabilit ca următorul termen să aibă loc la 9 mai, de la ora 9.00.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net