Gigi Becali îi declară din nou război lui Dumitru Dragomir: ”A înșelat patronii cluburilor!”
Preşedintele LFP, Dumitru Dragomir, a precizat, luni, că Adunarea Generală a aprobat vânzarea celor 6 pachete disponibile de meciuri, pentru următoarele 3 sezoane, către RCS & RDS, precizând că drepturile TV ale partidelor din Liga I au fost cedate pentru o sumă totală de peste 100 de milioane de euro.
Becali a menţionat că tot luni a fost aprobată şi plata unui comision de 5 la sută către o firmă ce a intermediat tranzacţionarea drepturilor TV, dar că, iniţial, Dumitru Dragomir le-a spus patronilor de cluburi, în cadrul Adunării Generale de luni, că va fi vorba despre un comision înter 3 şi 5 la sută. "D'aia face ce vrea. El spune aşa: «această firmă care aduce pe RDS vrea comision». L-am sunat şi i-am spus nu nu întreacă măsura, las-o cu trei la sută, ia-ţi trei la sută şi să fii sănătos, pentru că o să fie discuţii mari . Fac plângere să anulez Adunarea Generală că este nestatutară. Noi, patronii, am ajuns să negociem cu angajaţii. El mi-a spus, după Adunarea generală că a semnat deja contractul cu comisionul. Dar de ce nu ai semnat cu 3 la sută şi ai semnat cu 5 la sută? Rupe contractrul cu 5 şi semnează altul cu 3 la sută. L-am sunat pe Nicolae Badea (n.r. - preşedintele CA al FC Dinamo), dar nu mi-a răspuns. L-am sunat pe Ioan Niculae (n.r. - patronul echipei Astra Ploieşti, Ioan Niculae) şi l-am întrebat, dar el a spus că nu a fost de acord cu 5 la sută, ci cu 2,5 la sută. Niculae l-a sunat pe Dragomir, care i-a spus că nu a înţeles el corect, că este vorba de 2,5 milioane de euro, nu de 2,5 la sută. Badea nu mi-a răspuns, deci e clar vorba despre o înţelegere. Pe Nicu Badea îl respectam foarte mult, dar pentru măgăria asta pe care o făcut-o, nu o să-l mai respect. Trebuia să mă informeze şi pe mine", a spus Becali la GSP TV.
În replică, Dumitru Dragomir a declarat, la Sport.ro, că va începe un război cu Becali, pentru aceste afirmaţii, calificându-l pe finanţatorul stelist drept "analfabet" şi "nemernic" şi menţionând că "ceea ce a făcut el (n.r. - Gigi Becali) la Cluj cu valiza este mită". "Trebuie să încep încă un război cu el, pentru că altfel nu se poate. Nimic din ce spune el nu este adevărat. Este vorba despre altceva, Becali bate câmpii. Liga poate să-şi retragă legal un comision de 7,5 la sută. Conform statutului, LPF poate să ia orice hotărâre cu aprobarea AG, chiar dacă un tembel ca Becali se opune. Mi-a jurat pe fetiţe că nu se mai ia de mine şi acum mă jigneşte. El crede că la LPF se fură cum a furat el pământurile. Nu fac nimic în afara hotărârii Adunării Generale. El să spună tot despre mine şi eu, cu fapta, am să spun despre el. Dacă el a început scandalul ăsta cu mine, care nu am nicio pată. A, mi-a cerut şpagă prin telefon. Şi i-am spus cum îţi permiţi să-mi ceri mie şpagă? Păi de ce, l-am întrebat? «Fac rating mult», mi-a spus. Dacă aprobă Adunarea Generală îţi dau. Acest om este paranoia, nu ai ce să faci, eu ajut toate cluburile, dar nu se poate, acest om umbla cu banii după Bistriţa, şi atunci cu valiza, este adevărat este mită ce a făcut el la Cluj. Am să mă duc la judecători să spun, l-am acoperit prea mult pe acest nemernic. Totul este cu aprobarea Adunării Generale. Dacă am greşit, am greşit toţi", a spus Dumitru Dragomir la Sport.ro.
După vânzarea drepturilor de transmitere a meciurilor din Liga I, RCS & RDS a achiziţionat 7 pachete de meciuri, iar Antena 1 şi Dolce Sport câte unul.