Lituania, mai ieftină decât Chiajna
Naţionala României a jucat în ultima perioadă puţine meciuri în care a plecat cu statut de favorită, dar în sfârşit urmează unul. Mâine seară, de la 21:45, tricolorii întâlnesc Lituania la Vilnius şi nu au voie să se întoarcă de acolo fără trei puncte vitale pentru statutul din grupa a 4-a din Liga Naţiunilor. Desigur, banii sunt cel mai puternic argument că nu se va întâmpla asta.
Lotul balticilor este cotat la 7,8 milioane de euro, unul dintre cele mai slabe din Liga C a Ligii Naţiunilor. Din acest punct de vedere ne putem considera norocoşi că Lituania e alături de noi, când putea foarte bine să se bată cu San Marino şi Gibraltar la un nivel mai jos. E însă şansa noastră să ne punem un zâmbet larg pe buze şi să ne bucurăm de fotbal după chinuielile cu Muntenegru şi Serbia. Adversarii nu se ridică nici la degetul mic al naţionalei noastre, estimată la aproape 60 de milioane de euro. Practic, toată Lituania face cât Răzvan Marin singur şi mai puţin decât câteva codaşe din Liga 1 precum cCncordia Chiajna, FC Voluntari, FC Botoşani sau Dinamo, toate mai scumpe din punct de vedere al loturilor. Singurul jucător mai răsărit convocat de selecţionerul Edgaras Jankauskas este atacantul lui Dinamo Moscova, Fedor Chernykh, cotat la 1,5 milioane de euro. Doar mijlocaşul polonezilor de la Jagiellonia Bialystok, Arvydas Novikovas, mai atinge milionul de euro ca valoare, în rest toţi lituanienii gravitând în jurul a 500.000 de euro, sumă la care în lotul României îl găsim doar pe Denis Drăguş.
Fedor Chernykh costă 1,5 milioane de euro
Nu doar banii ne îndeamnă însă să avem încredere că nimic rău nu se poate întâmpla la Vilnius. Lituania este una dintre cele mai bătute echipe de pe continent, în ultimii doi ani câştigând doar două partide, cu Sri Lanka şi Armenia. Mai mult, doar opt echipe europene sunt mai slabe decât Lituania din punct de vedere al coeficientului FIFA şi toate sunt în Liga D, unde probabil vor cădea şi balticii după această primă ediţie a Ligii Naţiunilor. Totuşi, adversarii s-au obişnuit să-şi vândă scump pielea în această serie de înfrângeri şi specialiştii nu se aşteaptă la un galop de sănătate din partea românilor. Şapte din ultimele opt meciuri ale Lituaniei au produs sub trei goluri, iar naţionala lui Jankauskas n-a mai înscris în prima repriză de şase meciuri. Noi sperăm ca portarul lor, Ernestas Setkus, colegul lui Gabriel Tamaş de la Hapoel Haifa, să aibă o zi ceva mai proastă în faţa tricolorilor.
Balticii se tem de George Ţucudean
Delegaţia României a plecat ieri după-amiază spre capitala Lituaniei cu tot ce avea mai bun la dispoziţie, dar fără accidentaţii Chiricheş, Pintilii, Budescu şi Andone. Dintre aceştia un jucător anume le crează fiori reci balticilor: George Ţucudean, golgheterul din prezent al Ligii 1 cu opt goluri marcate în 11 partide, tot atâtea câte a înscris şi olteanul Alexandru Mitriţă. Stanciu şi Keşeru au fost însă şi ei subiecte de dezbatere pentru presa de la Vilnius.