Pârvulescu, tată înainte de derby!

Ultima actualizare:
Paul Pârvulescu  şi-a rupt două coaste  etapa trecută
Paul Pârvulescu şi-a rupt două coaste etapa trecută

După ploaie a ieşit soarele pe strada lui Paul Pârvulescu. Accidentat destul de serios la jocul cu CSMS Iaşi, când două coaste rupte i-au perforat unul dintre plămâni, fundaşul a trecut de la agonie la extaz.

Asta pentru că ieri a fost mare sărbătoare în familia Pârvulescu. Ana, soţia lui Paul, a născut la o clinică privată din Bucureşti primul copil al familiei. Fix la ora 08:50, consoarta fotbalistului în vârstă de 24 de ani a suferit operaţia de cezariană în urma căreia Lucas Andrei a făcut cunoştinţă cu lumea. Copilul a primit nota 10 de la medici, fiind foarte sănătos şi foarte dezvoltat: 3,120 kilograme şi 50 de centimetri.

Imediat după intervenţia chirurgicală care l-a costat pe fotbalist 5.500 de lei, la spital au început să apară rudele şi prietenii fericitului cuplu.

Oana Roman, cea mai bună prietenă a Anei

Paul Pârvulescu  şi-a rupt două coaste  etapa trecută
Paul Pârvulescu şi-a rupt două coaste etapa trecută

Primul a fost, bineînţeles, Paul, tatăl copilului, care a uitat complet de durerile abdominale când şi-a strâns în braţe fiul.

Paul Pârvulescu a sosit primul la clinică

Paul Pârvulescu  şi-a rupt două coaste  etapa trecută
Paul Pârvulescu şi-a rupt două coaste etapa trecută

Apoi, la clinică au ajuns pe rând cunoscuta cântăreaţă, Elena Gheorghe, care este sora Anei şi cumnata fotbalistului, dar mai ales Anamaria Prodan, soţia antrenorului Stelei, Laurenţiu Reghecampf.

Elena Gheorghe, sora Anei, a ajuns la MedLife alături de soţ

Paul Pârvulescu  şi-a rupt două coaste  etapa trecută
Paul Pârvulescu şi-a rupt două coaste etapa trecută

Aceasta, urmând să fie şi naşa de botez a micuţului Lucas Andrei, n-a venit cu mâna goală, ci i-a adus lăuzei un buchet imens de flori şi o cutie cu prăjiturile creaţie personală, devenite celebre în ultimul timp. Spre prânz, la spital a ajuns şi Oana Roman, apropiată a cuplului Pârvulescu, şi ea aducând un buchet de flori.

Anamaria Prodan a venit cu noaptea-n cap la spital


    Paul Pârvulescu  şi-a rupt două coaste  etapa trecută
Paul Pârvulescu şi-a rupt două coaste etapa trecută

Acidentatul şi proaspătul tătic, Paul Pârvulescu, are în aceste condiţii şanse minime să joace în derby-ul cu Rapid, de duminică. În primul rând că nu-i va sta gândul la fotbal, ci la Lucas Andrei, iar apoi pentru că sunt şanse mici să se refacă complet după accidentarea la coaste.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net