S-a deschis dosar penal în cazul morții dinamovistului Ekeng

Ultima actualizare:

    Patrick Ekeng și-a pierdut viața vineriFoto: Facebook
Patrick Ekeng și-a pierdut viața vineriFoto: Facebook

Autoritățile au deschis dosar penal in rem în cazul morții camerunezului Patrick Ekeng (26 de ani), care a intrat, vineri seară (6 mai), în stop cardio-respirator în timpul unui meci. Dinamovistul a murit la Spitalul Floreasca, după ce medicii au încercat zeci de minute să îl resusciteze. Ofițerii Serviciului-Omoruri investighează condițiile în care și-a pierdut viața Ekeng.

Sâmbătă (7 mai), vor fi chemate la audieri mai multe persoane, anunță Mediafax. Vor fi audiați medicul de pe ambulanța privată, celălalt medic, o femeie despre care suporterii au relatat că mânca semințe și fuma în tribune, șoferul ambulanței, personalul medical al echipei și alți reprezentanți ai clubului.

Polițiștii vor stabili de ce ambulanța a intrat abia după trei minute pe teren pentru a începe maneverele de resuscitare. De asemenea, martorii susțin că ambulanța nu ar fi fost nici măcar dodată cu un defibrilator.

Unii suporteri îi acuză pe medici, susținând că nu au intervenit imediat pe teren în momentul în care Patrick Ekeng a leșinat. 

„Șoferul, când a ajuns pe teren cu ambulanța, era fără medic. Doamna medic fuma o țigară și a ajuns pe lângă”, a mărturisit unul dintre suporterii veniți la meciul Dinamo-Viitorul (3-3), de vineri seară.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image