Semne îngrijorătoare: pierde România organizarea Euro 2020?

Ultima actualizare:

    Arena Naţională riscă să fie eliminată de pe harta Euro 2020
Arena Naţională riscă să fie eliminată de pe harta Euro 2020

Din cauza promisiunilor neonorate, UEFA ia în calcul eliminarea ţării noastre de pe lista gazdelor turneului final de peste trei ani.

Pentru că întârzie cu construcţia unui nou stadion la Bruxelles, belgienii susţin că UEFA le va retrage dreptul de organizare al Europeanului din 2020. Ce să mai spunem despre România, care a promis multe, dar n-a făcut nimic până acum?

Euro 2020 e competiţia-mamut care se va derula în 13 ţări, inclusiv în ţara noastră, pe Arena Naţională, stadion pe care ar urma să se dispute trei meciuri din grupe plus o optime de finală. Decizia a fost luată de forul european în septembrie 2014, bineînţeles cu condiţia unui caiet de sarcini care trebuiau îndeplinite pentru fiecare ţară în parte.

Aşa cum e normal, UEFA nu glumeşte cu asemenea obligaţii, iar întârzierile nu vor face decât să ducă la pierderea dreptului de organizare. De exemplu, belgienii au promis că vor construi un nou stadion la Bruxelles, însă lucrările nici măcar n-au început. Ca urmare, şefii federaţiei belgiene se aşteaptă în orice moment ca ţara lor să fie înlocuită de pe harta Euro 2020. „Noi încă mai credem, dar suntem realişti”, a declarat unul dintre oficialii belgieni.


    Stadionul Ghencea e în continuare o ruină
Stadionul Ghencea e în continuare o ruină

Dacă Belgia se teme, atunci România ar trebui s-o facă cel puţin la fel de tare. La noi, comparativ cu belgienii, Arena Naţională e deja construită, dar avem alte promisiuni de infrastructură pe care nu le-am onorat. De linie de metrou de la Aeroportul Otopeni la Bucureşti nici nu mai poate fi vorba, de autostrăzi la fel, iar modernizarea stadioanelor de antrenament (Ghencea, Dinamo, Giuleşti şi Arcul de Triumf) e tărăgănată la infinit. La aceste trei arene, mobilizarea se face cu viteza melcului, lucru care reiese din declaraţia dată de Ştefan Iovan, director sportiv la clubul Armatei. „Au început lucrările. Nu mai sunt porţile şi o parte din scaune”, a spus oficialul stelist.

Azi, la UEFA, şefii fotbalului european s-au întrunit la al 13-lea Congres Extraordinar, iar în culise se va discuta cu siguranţă despre stadiul lucrărilor în cele 13 ţări organizatoare ale turneului final de peste trei ani. Cel mai probabil, o decizie radicală nu se va lua acum, dar ea nu mai poate întârzia foarte mult. Următoarea întâlnire a Comitetului Executiv UEFA va avea loc la 7 decembrie, la Nyon, atunci când România şi alte ţări „întârziate” se vor trezi cu ultimatumuri certe.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net