Sorin Cârţu, din nou socru mic!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Roxana Ioana Cârţu (27 ani) şi Mircea Alexandru Bolca (30 ani) au făcut cununia civilă în vara anului trecut, iar sâmbătă îşi vor uni destinele în faţa lui Dumnezeu.

Cei doi îndragostiţi au vrut să fie totul ca la carte în cea mai important zi a vieţii lor, Roxana ocupându-se îndeaproape de evenimentul care va avea loc pe 2 iulie, la restaurantul "Sala de bal", din Alba Iulia.

"Pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Rochia de mireasă mi-am luat-o din Spania iar costumul lui Alex este făcut de un celebru designer român. Meniul va fi unul sofisticat, internaţional, iar invitaţii se vor delecta cu băuturi fine", ne-a declarat Roxana.

La eveniment vor participa în jur de 300 de invitaţi, pe listă aflându-se şi nume mari din lumea fotbalului.

Vrea nepoţi

Cârţu este pentru a doua oară socru mic. Tehnicianul şi-a măritat fata cea mică în urmă cu doi ani. Ligia (23 ani) şi Bogdan (24 ani) şi-au jurat iubire veşnică la Biserica Sfânta Treime din Craiova în faţa a peste o sută de invitaţi.

"Sunt foarte emoţionat dar şi bucuros în acelaşi timp. Acum dacă tot am rămas fără fete aştept nepoţii! Eu îmi doresc băieţi, poate vor avea genă de fotbalist ca bunicul lor" , a spus cel poreclit Sorinaccio.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Uruguay Capul Verde, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Campionatul Mondial (EPA) jpg
Minge fotbal (Sportpictures) jpg
Record asistenta la Campionatul Mondial 2026, peste 3,6 milioane de spectatori, pana la terminarea grupelor (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Cehia Africa de Sud, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Canadianul Ismaël Koné, accidentat de jucatorul lui Qatar, Assim Madibo, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image
image