Stadion nou pentru Dinamo

Stadion nou pentru Dinamo

Ultima actualizare:
Arena din Şos. Ştefan cel Mare este extrem de învechită
Arena din Şos. Ştefan cel Mare este extrem de învechită

Stadionul din „Ştefan cel Mare” va avea o capacitate de 30.000 de locuri şi va găzdui antrenamentele echipelor ce vor evolua la noi în ţară în cadrul EURO 2020.

Preşedintele Clubului Sportiv Dinamo, Elisabeta Lipă, a făcut anunţul pe care suporterii îl aşteaptă de 25 de ani: „Am primit aprobarea din partea Ministerului Dezvoltării şi lucrăm la documentaţie. Noul stadion va fi unul cu 30.000 de locuri, iar proiectul e inclus în circuitul EURO 2020, aşa că se va realiza”.


    Arena din Şos. Ştefan cel Mare este extrem de învechită
Arena din Şos. Ştefan cel Mare este extrem de învechită

România a câştigat dreptul de a organiza pe Arena Naţională partide din timpul Europeanului de peste cinci ani, dar trebuie puse la dispoziţie şi alte stadioane, la standarde internaţionale. Pe lângă Dinamo, în planul de reconstrucţie ar intra şi Giuleştiul, și arena din Ghencea. Interesant e că fanii „câinilor” îşi vor vedea dorinţa împlinită după zeci de ani de promisiuni. În anii ’90, şeful de atunci, Vasile Ianul, îi păcălea arătându-le macheta unui stadion din Italia, prezentat ca fiind „noul Dinamo”, iar urmaşii Nicolae Badea, Cristi Borcea sau Ioan Becali i-au dus şi ei cu vorba. După multe dispute între Clubul Sportiv şi cei de la secţia fotbal, arena din „Ştefan cel Mare”, una inaugurată în 1951, va fi refăcută de la zero pe banii Statului. Altfel, potrivit Mediafax, acţionarul majoritar al roş-albilor, Ionuţ Negoiţă, a fost la DNA. El a dat declaraţii după ce a anunţat că are detalii în privinţa blatului pe care fostul jucător al lui Dinamo, Ştefan Bărboianu, l-a făcut cu steliştii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Stefan Baiaram, Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Morgan Rogers si Harry Kane (EPA) jpg
robbie williams jpg
Vinicius Junior (EPA) jpg
Corvinul Hunedoara FK Csikszereda (Sportpictures) jpg
Alexandru Pascanu (Sportpictures) jpg
spaniolii scena   epa jpg
image
image