Stelistul Gabi Matei face lumină: «Sunt dărâmat. Trăiesc o dramă!»
Sâmbătă, în jurul orei 18.40, o femeie a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că Gabriel Eugen Matei, aflat în locuinţa sa din Sectorul 2 al Capitalei, s-a tăiat la o mână şi are urgent nevoie de o ambulanţă.
La faţa locului au ajuns un echipaj medical şi poliţişti de la Secţia 8, care l-au găsit pe Matei sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta vorbind la telefon cu femeia care sunase la numărul 112.
Gabriel Matei avea o rană la antebraţul mâinii stângi, fiind transportat de echipajul medical la Spitalul de Urgenţă Floreasca, pentru a primi îngrijiri medicale. Fotbalistul a fost însoţit de poliţiştii de la Secţia 8, care i-au pus cătuşe la mâini pentru a nu se răni, aceasta fiind o procedură de siguranţă în cazul în care persoana este agitată, au precizat sursele citate.
Pe pagina sa de Facebook, Matei a adus astăzi câteva lămuriri.
"Vreau să fac lumină în tot ceea ce s-a scris în ultimul timp. Mă doare când văd prin ziare că sunt făcut nebun şi nu aş vrea ca lumea să creadă asta despre mine. Mă doare că sunt catalogat ca fiind Gabi 'Cuţitasul', omul care la prima supărare scoate cuţitul. Tot ce s-a scris este neadevărat. Sunt un tip liniştit, un tip care trăişte o adevărată dramă în acest moment. Nu doresc nimănui să fie în locul meu şi să treacă prin ce trec eu. Oricine ar fi în locul meu ar lua-o puţin razna. Sunt accidentat, am probleme mari şi nu reuşesc să îmi revin, mama mea este bolnavă de diabet, tata s-a despărţit de mama şi a plecat, iar în ultimul timp avea mari probleme cu alcoolul. Sunt dărâmat din punct de vedere psihic. Am nevoie de sprijin şi ajutor să îmi văd de recuperare şi să ajung să joc din nou fotbal pentru Steaua. Nu am vrut să mă sinucid, îmi iubesc prea mult viaţa şi familia, dar trăiesc o drama şi am nevoie de ajutor", a spus Gabi Matei.