Tridentul „Regelui”: campionat - Cupă - Supercupă

Ultima actualizare:

    Jucătorii Viitorului sărbătoresc victoria din Supercupă
Jucătorii Viitorului sărbătoresc victoria din Supercupă

Cu victoria din Supercupa cu CFR Cluj (1-0), Viitorul lui Gică Hagi și-a completat colecția de trofee interne.

La exact un deceniu de la înființare, echipa constănțeană a reușit să câștige tot ce se poate pe plan intern. După titlul de campioană din 2017 și Cupa cucerită în luna mai, Gică Hagi a adus în vitrina propriului club și Supercupa României.

„Regele” Hagi nu mai are nimic de demonstrat la cârma Viitorului, o formație pe care a creat-o de la zero în 2009. Promovată în prima ligă în 2012, echipa fostului mare internațional s-a zbătut în primă fază pentru evitarea retrogradării, începând apoi o ascensiune care a avut punctul culminant în sezonul 2016-2017, atunci când Viitorul i-a furat titlul FCSB-ului. Întâietatea în Liga I n-ar fi fost însă completă fără celelalte două trofee care se acordă an de an în fotbalul românesc, Cupa și Supercupa. În numai două luni, Gică Hagi a trecut și acest test. Mai întâi a mers până la capăt în competiția KO (Cupa României), iar apoi a pus cireașa pe tort cu succesul de sâmbătă seară din Supercupa cu campioana CFR Cluj. Secretul acestui trident de bucurii a fost evidențiat chiar de Hagi. „Noi avem omogenitate, antrenorul nu s-a schimbat de patru ani și nici n-are de gând să plece. Avem identitate, iar stilul de joc e același. Noi producem jucători, iar strategia noastră e să ajungem cei mai buni”, a declarat patronul-antrenor al Viitorului. După clipele de satisfacție trăite la Ploiești, Gică Hagi și-a fixat următoarea provocare, cu o săptămână înainte de startul sezonului 2019-2020. „Primul obiectiv e să intrăm în play-off. Vine meciul cu Dinamo acasă, avem campionatul în față. Le-am spus jucătorilor în vestiar că începe o călătorie lungă și frumoasă, în care trebuie să suferim. S-a văzut la Supercupă că știm și să suferim, asta pentru că CFR a avut momente când a dominat meciul”, a completat Hagi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net