UPDATE! EXCLUSIV Steaua îşi va primi stema înapoi! Avocat:" Am ajuns la un acord!"
Deposedarea Stelei de emblema sa istorică la cererea Ministerului Apărării şi Protecţiei Naţionale a fost subiectul sfârşitului de 2014 şi începutului de 2015.
UPDATE "Am ajuns la un acord cu CSA Steaua pentru ca FC să folosească în continuare emblema şi culorile. Nu s-a semnat încă nimic, urmează ca domnul Argăseală să dea un comunicat", a declarat unul dintre avocaţii Stelei.
Generalii au obţinut un ordin judecătoresc care să le sprijine iniţiativa, iar clubul lui Gigi Becali a fost nevoit să înregistreze la OSIM tot felul de variante de înlocuire penibile. Mulţi au insinuat că totul este de fapt o tentativă de şantaj emoţional prin care MApN-ul încearcă să obţină nişte bani uşori de la patronul aflat în închisoare. Presiunile mediatice, ale fostelor glorii şi realizarea situaţiei jenante la care s-a ajuns a împins însă ambele părţi către dialog şi reconciliere. Astfel, azi, de la ora 15:00, reprezentanţii CS Steaua şi Valeriu Argăseală, din partea FC Steaua, au stat la masă şi surse din anturajul roş-albaştrilor ne-au dezvăluit că s-a ajuns la un acord asupra redării în folosinţă a vechii embleme. Mai sunt de pus la punct câteva detalii contractuale, pentru că MApN-ul ţine încă la respectarea unor anumite condiţii, dar în principiu lucrurile sunt clare. Circul cu înlocuirea stemei şi schimbarea culorilor a ajuns la final şi este doar o chestiune de timp până ce leucoplastul de pe autocar şi de pe tricouri va fi şi el dat jos, iar Steaua va fi din nou cea pe care o ştim cu toţii.