VIDEO Roberto Carlos, victima unui nou atac rasist în Rusia

Ultima actualizare:

Era minutul 90 şi echipa brazilianului conducea cu 3-0 pe terenul celor din Samara când, din tribune, o banană a zburat în direcţia lui Roberto Carlos. Acesta a luat fructul, l-a aruncat în afara terenului şi s-a dus direct către banca de rezerve, anunţând că nu mai poate continua să joace în aceste condiţii.

Înainte de a ieşi de pe gazon, el le-a transmis ruşilor că este al doilea atac de acest gen de la transferul său în Rusia.

"Îmi pare foarte rău pentru acest incident. Am fost primit cu căldura la Samara, am simţit sprijinul şi aplauzele în timpul meciului. Sper ca şefii fotbalului din Rusia vor face tot posibilul pentru a găsi şi pedepsi persoana care a făcut acest gest. Rasismul este inacceptabil. După meci, am fost oprit de fani ai celor de la Samara care şi-au cerut iertare şi m-au rugat să nu atac clubul pe care ei îl iubesc", a spus Roberto Carlos după meci.

Şeful Federaţiei ruse a anunţat măsuri fără precedent.

"Roberto Carlos este unul din cei mai mari fotbalişti care a venit să joace în prima ligă din Rusia şi a fost jignit fără ruşine. Nu vom tolera astfel de comportamente. Pedeapsa va fi extrem de aspră", a anunţat Sergey Fursenko, preşedintele Federaţiei ruse.

Este al doilea atac de acest tip al cărei victimă este Roberto Carlos după cel de la Sankt Petersburg, din startul sezonului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net