Drăgușin, vizită la sediul Tottenham. Cum a comentat debutul în Premier League

Ultima actualizare:

Cele mai noi transferări făcute de Tottenham Hotspur, Radu Drăguşin şi atacantul Timo Werner au fost, marți, într-o vizită oficială în cadrul noului lor club din Anglia.

Radu Drăgușin (stânga) și Timo Werner, noii transferați (FOTO: Facebook)
Radu Drăgușin (stânga) și Timo Werner, noii transferați (FOTO: Facebook)

Atât fundașul român, cât și colegul său neamț au fost în centrul unei sesiuni foto, fiind introduși, treptat, în lumea grupării Spurs, parcurgând un tur al clubului și fiind introduși în lumea legendelor ale grupării londoneze. 
De altfel, la doar trei zile după ce a semnat înțelegerea cu Tottenham, Radu Drăgușin a debutat deja în Premier League, într-o remiză obținută de echipa lui, 2-2, pe terenul celor de la Mancheser United. „Am semnat cu Tottenham pentru că am simțit că era pasul potrivit pentru mine și am avut o discuție bună și cu antrenorul. Am aflat că mă doreau de mai multă vreme și nu s-au gândit la mine doar cu o lună înaintea deschiderii ferestrei de mercato. Am crezut cu adevărat în această echipă și am impresia că este mediul ideal să îmi continui cariera și să progresez pe acest stadion incredibil și lângă colegi minunați. Mă gândesc că echipa și băieții de aici sunt pe o traiectorie bună. Simt că alăturându-mă lor mă va ajuta foarte mult.

„Doar cerul este limita. Nu mă voi opri, până nu voi atinge cel mai înalt nivel”

Doar cerul e limita. Sperăm să ajungem cât mai sus în campionat. Iubesc jocul fizic, cu mare intensitate, viteză și agresivitate din Premier League. Am crezut în mine de când am început să joc și am vrut să-mi fac un viitor în fotbal. Am înțeles că este nevoie de mari sacrificii și de foarte multe zile de antrenament și dezvoltare, dar acesta este visul meu și nu mă voi opri până când nu voi atinge cel mai înalt nivel al carierei mele, a comentat Radu Drăgușin despre debutul său, potrivit AFP, citat de „The Independent”.
Fundașul este cel de-al patrulea fotbalist român, care îmbracă tricoul lui Tottenham, după Gică Popescu, Ilie Dumitrescu și Vlad Chiricheș și cel de-al 16-lea conațional care evoluează în Premier League.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net