Jocul care te face să te simți ca Hagi. Când vei putea deveni fotbalist de marcă
Electronic Arts a anunțat data la care vom avea FIFA 18 și câteva noutăți pentru joc, care privesc România și legende ale lumii fotbalului.
FIFA 18 va fi lansat oficial pe 29 septembrie și va avea și imnul României. În urma unui parteneriat încheiat cu Federația Română de Fotbal, echipa națională a României va fi inclusă oficial în EA Sports FIFA 18. Studioul a licențiat echipamentele și stema naționalei. Vor fi și toate elementele pe care naționala le mai are: tribune cu suporteri îmbrăcați în tricourile echipei, bannere specifice României.
Poate te întrebi de unde atâta prezența pentru România. Ei bine, FIFA 18 este dezvoltat de Electronic Arts România (studiourile din București ale EA) împreună cu EA Vancouver, din Canada. Mai mult, echipa locală a recreat cât de realist s-a putut imaginea și mișcările unora dintre membrii echipei, cum ar fi Vlad Chiricheș sau Costel Pantilimon. Jocul este deja disponibil în versiune demo, iar pe site-ul oficialpoți vedea care sunt cei mai buni 100 de jucători din lume.
Un lucru foarte important la FIFA 18 este că vei avea modul “Ultimate Team Icons”, care aduce legendele fotbalului pe teren. Printre cei deja anunțați sunt Maradona, Ronaldo, Pele sau Thierry Henry. Fiecare dintre ei sunt ilustrați în trei variante, în momente diferite ale carierei lor. Totuși, pe viitor vor fi adăugați și alții. Andrei Lăzărescu, Supervising Producer FIFA, a declarat pentru PLAYTECH că aceștia au fost recreați digital pe baza filmărilor realizate de-a lungul timpului.