Gerard Pique i-a dat o lecție Shakirei! Cum s-a răzbunat pe fosta soție, după ce aceasta l-a ironizat în noua piesă
Shakira și Gerard Pique au ținut, în ultimul an, afișul tuturor publicațiilor, după despărțirea produsă în urma a 12 ani de relație. Deși nimeni nu se aștepta vreodată ca ei „să-și spele hainele” în public, cei doi se „înțeapă” cum și pe unde apucă, în acțiuni care mai de care mai rușinoase. Spunem rușinoase pentru că, indiferent ce se întâmplă acum în viața celor doi, totuși au doi copii împreună și ar trebui să trateze lucrurile cu mai multă maturitate.
După ce fostul fotbalist a apărut în public la brațul unei alte femei, Shakira a început un război total. Artista a lansat o nouă melodie în colaborare cu Bizarrap, care a urcat rapid în topuri și ale cărei versuri sunt o ironie totală la adresa lui Pique, dar și la adresa actualei sale iubite, Clara Chia.
Shakira a umilit-o pe actuala parteneră a lui Pique
În versurile melodiei sale, Shakira o compară, fără rețineri, pe Clara Chia cu un automobil Twingo și un ceas Casio, în timp ce spune, despre ea, că este un Ferrari și un ceas Rolex, branduri de lux vs branduri pe care și le permite orice muritor de rând.
Deranjat de cele auzite în melodia cea nouă a Shakirei și dorindu-și să-i dea o lecție fostei sale soții, Gerard Pique a anunțat că brandul de ceasuri Casio va fi noul sponsor al proiectului său, Kings League, iar asta nu e tot! Ca să toarne și mai mult gaz peste foc, acesta a venit la sediul companiei sale într-un Renault Twingo, pentru a transmite o ironie acidă la adresa fostei sale soții, Shakira.
Acțiunile lui Pique i-au adus laude din partea oamenilor din întreaga lume, care acum o blamează pe artistă pentru gestul făcut, dar și pentru postura jenantă în care s-a poziționat de una singură.
Citește și - Shakira, trimisă în judecată pentru o fraudă de 13 milioane de euro! Riscă 8 ani de închisoare
Shakira, versuri umilitoare în noua sa piesă, pentru Pique și Clara Chia
După despărțirea de Pique, Shakira a pus la cale un plan diabolic de a-i da peste nas fostului său soț. Din păcate pentru artistă, a ajuns să piardă un număr considerabil de fani pe rețelele de socializare, după ce oamenii au considerat că a întrecut măsura cu gestul făcut.
Iată ce cântă Shakira în noua sa piesă, despre Pique, bărbatul alături de care are 2 copii, dar și despre iubita acestuia, Clara Chia.
„Scuze, am luat deja alt avion, aici nu mă mai întorc, nu vreau altă dezamăgire. Ce te tot dai campion și când am avut nevoie de tine ai oferit cea mai rea versiune. Scuze, baby, ar fi trebuit de ceva timp să pun capăt. O lupoaică precum sunt eu nu e pentru începători. Eram prea mare pentru tine și de aia ești cu una ca tine. Asta e ca să te sperii. Mestecă și înghite, înghite și mestecă. Nu mă mai întorc la tine, nici dacă îmi plângi nici dacă mă implori.
Am înțeles că nu e vina mea că te critică. Eu doar fac muzică, scuze că te stropesc (n.r. cuvânt în spaniolă salpique). M-ai lăsat vecină cu soacra, cu presa la poartă și cu datorii la Hacienda. Credeai că m-ai rănit și m-ai făcut mai dură. Femeile nu mai plâng, femeile facturează. Are nume de persoană bună! Clar(a) nu e așa cum sună! Are nume de persoană bună. Clar(a) e identică precum ești tu, pentru tipi ca tine! De la dragoste la ură e un singur pas, pe aici să nu te mai întorci, ascultă-mă.
Zero ranchiună, bebe, îți doresc să îți meargă bine cu presupusa mea înlocuitoare. Nu știu nici ce ți s-a întâmplat, ești atât de ciudat că nu te mai recunosc. Eu valorez cât două de 22. Ai schimbat un Ferrari pe un Twingo. Ai schimbat un Rolex pe un Casio. Mergi accelerat, dar încet. Ah, multă sală, însă lucrează și creierul puțin. Fotografii pe unde mă uit, aici mă simt ostatică. Din partea mea, totul bine, te eliberez mâine și dacă vrei adu-o pe ea”, sunt versurile Shakirei, din noua sa melodie.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!