Imagine rară cu prințesa Diana. Fratele său a făcut-o publică, la 26 de ani de la tragedie

#Casa Regală a Marii Britanii
Ultima actualizare:

Astăzi, 31 august, se împlinesc 26 de ani de când Diana, „regina inimilor”, a pierit într-un tragic accident de mașină. De atunci milioane de oameni îi păstrează vie memoria, printre care și Charles Spencer, fratele prințesei. Contele a adus un omagiu unic care a emoționat o lume întreagă.

S-au împlinit 26 de ani de la moartea Prințesei Diana
S-au împlinit 26 de ani de la moartea Prințesei Diana

Omagiu emoționat la 26 de ani de la moartea Prințesei Diana

Așadar au trecut 26 de ani de la moartea Dianei. Lumea pe atunci a fost cuprinsă de un profund regret atunci când Diana, în vârstă de 36 de ani, a murit într-un cumplit accident de mașină. Aceasta se afla alături de iubitul ei, Dodi Al Fayed și de șoferul lor, Henry Paul și treceau prin pasajul subteran Alma din Paris, în 1997.

Șocul a fost puternic pentru toată lumea și chiar și acum o bună parte dintre oameni îi cinstesc amintirea Dianei. Contele Spencer( 59 de ani), care locuiește în Althorp House, Northampton, i-a adus un tribut special surorii sale pe care l-a împărtășit cu urmăritorii de pe rețelele de socializare. Mai exact, Charles Spencer a postat o fotografie din copilărie cu regretata Diana, Prințesă de Wales.

Fotografia îi înfățișează pe cei doi frați într-o luminoasă zi de vară pe vremea când erau doar doi copii, ce nici măcar nu își puteau imagina ce destine aveau să-i aștepte. Diana purta o rochie roz adorabilă, în timp ce fratele său, cu 4 ani mai mic, era îmbrăcat complet în albastru cu un tricou polo cu dungi și pantaloni scurți asortați. 

image

Postarea, care a fost distribuită la primele ore ale dimineții pe rețelele de socializare a strâns peste 13.000 de aprecieri din parte urmăritorilor. Cu toate acestea lângă poză, Charles a ales să nu posteze niciun comentariu, imaginea făcând cât o mie de cuvinte. 

Lumea nu mai este la fel fără ea

Urmăritorii și susținătorii Casei Regale și mai ales ai Dianei au reacționat rapid. Iată câteva dintre comentarii:

Adorabilă fotografie. Diana a fost atât de drăguță și sunt sigur că a fost și cea mai bună soră mai mare. Am crescut iubind-o pe Diana, așa cum a făcut-o cea mai mare parte a acestei lumi. Ajuți să îi păstrezi bunătatea și spiritul în viață fiind persoana care ești. Îți mulțumesc pentru asta.”

Minunată fotografie, foarte emoționantă. Trebuie să fie o zi dificilă pentru tine în fiecare an.”

„Diana va fi întotdeauna de neînlocuit.”

„Lumea nu mai este la fel fără ea.”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Cristina Cioran png
cub catalin botezatu png
andreea banica instagram jpg
Banner Constantin Cotimanis
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
banner raluca moianu png
banner dana budeanu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net